Dosare conexate

Lungu  Dosarele de concediere ale lui Gabriel Lungu au fost conexate. Pe rolul Tribunalului Hunedoara au fost înregistrate două dosare în care Gabriel Lungu, fostul city-manager, se judecă cu primarul Cornel Resmeriţă.
Cele două dosare au fost conexate, astfel că magistraţii vor fi cei care vor trebui să ofere o soluţie în acest caz. Noul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 10 decembrie.
Conflictul de muncă dintre cele două părţi va trebui soluţionat de judecătorii de la secţia de Litigii de Munca si Asigurari Sociale. La începutul acestui an, Gabriel Lungu, fostul city-manager al municipiului Lupeni, l-a acţionat în judecată pe edilul Cornel Resmeriţă pentru faptul că i-a desfiinţat postul. După ce iniţial procesul s-a judecat la Tribunalul Hunedoara, acesta a fost declinat în competenţa Curţii de Apel Alba Iulia. Magistraţii de la Alba au trimis dosarul înapoi la Tribunalul Hunedoara.

Anul trecut, consilierii locali de la Lupeni au aprobat desfiinţarea postului de city-manager a localităţii, post care i-a revenit lui Gabriel Lungu. Începând cu acest an, postul managerului public a fost desfiinţat, iar Lungu şi-a pierdut funcţia pe care a deţinut-o în cadrul administraţiei locale. Aşa se face că acesta a acţionat în judecată primăria şi pe primarul lupenean.



« (Știre anterioară)