Judecarea apelului în dosarul deputatului Monica Iacob – Ridzi a fost amânată pentru anul viitor

Monica Iacob RidziCompletul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să acorde un nou termen de judecată, pentru data de 12 ianuarie, în dosarul în care Monica Iacob – Ridzi este judecată pentru fapte de corupţie. Este a doua amânare, după ce la termenul din data de 13 octombrie a fost invocată lipsa apărării de către inculpaţi.

Monica Iacob – Ridzi a fost condamnată, la finele lunii ianuarie, la 5 ani de închisoare cu  executare, iar după cinci luni de la pronunţare instanţa supremă a redactat motivarea deciziei. Un document care se întinde pe mai mult de 870 de pagini, în care completul de trei judecători explică de ce s-a ajuns la această pedeapsă pentru fostul ministru şi celelalte persoane trimise în judecată de DNA. Magistraţii arată că s-a pronunţat o pedeapsă cu executare din cauză că faptele fostului ministru al Tineretului sunt de o „gravitate extremă”, pentru că a încercat să şteargă urmele informatice ale infracţiunilor de corupţie pe care le-a comis.

În acest dosar în care sunt nu mai puţin de 12 inculpaţi s-a formulat apel, atât de către inculpaţi, cât şi de către Ministerul Public- Parchetul de pe lânga Înalta Curte De Casaţie şi Justiţie – D.N.A., care cere o pedeapsă mai mare decât cea pronunţată în prima instanţă.

Reamintim că fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob-Ridzi,  împreună cu alte 11 persoane a fost trimisă în judecată în acest dosar instrumentat de procurorii DNA în 3 mai 2011, fiind acuzată de fapte de  fapte de corupţie în legătură cu manifestările organizate în anul 2009 de Ziua Naţională a Tineretului. În 28 ianuarie, Ridzi a fost condamnată de completul de trei judecători de la ICCJ la cinci ani de închisoare cu executare, precum şi interzicerea unor drepturi timp de trei ani.