Îmi este dor de un decembrie cum era odată…

ionut…să scârțâie zăpada sub picioare, să crape piatra de ger, să mă bucur de portocalele pentru care mama stătea la rând ore în șir. Îmi este dor de bomboanele de pom, așa cum erau ele, zahăr învelit în staniol, de hăinuțele noi pe care le îmbrăcam doar în Ajun, de jucăriile puține pe care le găseam sub pom, de mirosul de cetină, de cozonacul cu nucă pe care îl mâncam până la ultima felie. Simțeam bucuria sărbătorii, deși eram doar un copil. Cum mai trosnea lemnul de fag în sobă… În săptămâna Crăciunului, mama nu își vedea capul, ba cu una, ba cu alta, ba “îngălbenea podeaua cu galus”, ba cosea la “ciupeag”, ba punea aluatu’ să crească, ba lua oala cu răcituri de pe sobă…Mai mergea și la serviciu….În Ajunul Crăciunului, mă îmbrăca mama bine și plecam în pițărăi. Noaptea pândeam după Moș Crăciun….Întotdeauna, negreșit venea, nu l-am văzut niciodată, însă mereu a venit… Părinții mei, aveau puțin în buzunar, însă mult, mult mai mult în suflet. Erau vremuri altfel decât acum…Nu făceam cumpărăturile în super nici în hiper market, însă bucatele aveau gust, lumea era mai bună…Animalele nu erau atât de suferinde ca acum, porcii nu zăceau de gripă porcină, nici înaripatele nu sufereau de aviară, iar vitele din Slătinioara aveau limba roz, nu albastră ca acuma’. Viața avea rost, decembrie era luna în care uitam parcă de grijile deloc puține care, și atunci ca și acum, se cuibăreau în fiecare familie de român, însă noi toți, eram parcă altfel. Și televizorul parcă avea alt farmec, deși era alb-negru…Cum îl mai așteptam în noaptea dintre ani pe Nea Mărin, mai țineți minte ? Nu trimiteam mesaje, nu aveam de pe ce, trimiteam felicitări, scrise de mână…Nu petreceam zile în șir în compania prietenilor virtuali din rețelele de socializare…Nu, ieșeam în ogradă și săream gardul, ba la Ion al lu’ Petrică, ori la Maria lu’ Rusu, ori treceam pârâul la Rafila lu’ Luca…Erau alte vremuri, alți oameni, altă lume…
Sursa: http://dragotesc.blogspot.ro/


« (Știre anterioară)