Între comunism şi occident, optica la nivelul CEH

descărcareÎntr-o democraţie dorită şi mânjită de sângele revoluţionarilor, oficialii Complexului Energetic Hunedoara tânjesc după era apusă de 25 de ani şi îi aşteaptă pe comuniştii chinezi să salveze societatea.

CEH, împărţit între China şi America. În timp ce conducerea CEH încă tânjeşte după mult anunţaţii investitori chinezi, liderii de sindicat îşi îndreaptă privirea spre occident. Noul ministru al Energiei este Andrei Gerea, iar sindicaliştii nu sunt optimişti în ceea ce priveşte planurile acestuia pentru Complexul Energetic Hunedoara.

“Din păcate rămân convins de proiectul American pe care domnul ministru îl demarase şi de care steam mai multe. Idea este că toate proiectele pe care le demarase nu am convingerea că vor fi duse mai departe. Acel proiect cu americanii era unul care asigură continuitatea unităţii miniere şi energetice în judeţul Hunedoara”,  a declarat Petre Nica, preşedintele Sindicatului Muntele.

Proiectul american la care se referă Petre Nica priveşte privatizarea Complexului Energetic Hunedoara. Firmă din Statele Unite ale Americii şi-a manifestat intenţia de a participa la această procedură, însă liderul de sindicat este de părere că oficialii CEH încă tânjesc după comunismul chinezesc.

“Suntem două tabere. Eu fac parte din tabăra americană iar domnul director general din cea chinezească. Astea sunt orientările geografice şi dacă domnul ministru al energiei, domnul Gerea, a vorbit deja de insolventa, dacă domnul premier Victor Ponta a vorbit despre un an în care măsurile vor fi unele nepopulare pentru că nu va fi un an electoral, mă uit către anul 2015 cu foarte multă îngrijorare şi mai mult decât atât am şi un sentiment de dispreţ faţă de organele statului care stau fără să acţioneze împotriva unor oameni care din punct de vedere economic au distrus judeţul, fie de oameni politici, fie de oameni din administraţie”,  a mai subliniat Nica.

Noul ministru al Energiei, Andrei Gerea, a afirmat, după ce a fost audiat de către comisiile parlamentare pentru portofoliul Energiei şi IMM-urilor, că există interes pentru privatizarea Complexului Hunedoara, însă producătorul de cărbune şi electricitate este aproape de insolvenţă şi trebuie să fie eficientizat.