Un porc pentru imaginea „naşului”

Pe năstruşnicele noastre plaiuri mioritice, strigarea „un regat pentru un cal” a devenit, în vremurile moderne, desuetă. Spre exemplu, zice-se că anul acesta, de Ignat, un mare „naş” de contracte pe bani publici şi-a convocat „finii” la o chermeză cu sute de colindeţi aşezonată cu ţuică, vin fiert şi şorici, caltaboşi şi muşchiuleţ la discreţie. Spre a arăta exemplu supuşilor cum trăbă să arate sărbătorilor ştabilor, toată tărăşenia s-a transmis la televizor, în direct, la oră de maximă audienţă.

Acuma că o fost vorba de „promovarea tradiţiilor” sau de „ospăţ tovărăşesc” în toată regula nu putem să ne pronunţăm, dar tot gurile rele spun că porcul pus la bătaie – pardon, la frigare ! – n-ar fi fost din ograda primului gospodar al urbei, ci că ar face parte din ploconul în natură al unui om de afaceri obişnuit cu masa. Cu masa pusă a lucrărilor publice, oferite cu generozitate de „naşul” căruia i s-ar cam potrivi zicala: „Dau şi-un porc pentru niţică imagine publică favorabilă !” Că doar nu dă de la el !…



« (Știre anterioară)
(Următoarea știre) »