Loteria Română, fără contract pentru sistemul informatic. Când va fi prima extragere din 2015

loteriePremieră negativă în istoria de peste un secol a Loteriei Române. Două extrageri consecutive au fost anulate. Este vorba despre cea de ieri şi cea de joia viitoare. Conducerea instituţiei susţine, într-un comunicat, că anularea celor două extrageri a fost o decizie de marketing. Nu menţionează şi faptul că nu poate folosi programele informatice.

Prima extragere din acest an ar urma să aibă loc în 11 ianuarie, conform oficialilor Loteriei Române, care spun că nu au nicio problemă cu sistemul informatic sau cu lipsa specialiștilor, ci că primele două extrageri din acest an au fost anulate din motive de vânzări și de marketing.

De obicei, extragerile loto erau organizate chiar din primele zile ale anului, la intervale de câteva zile, dar acum s-a înregistrat o pauză de 12 zile.

Până acum, Loteria Română nu a încheiat alt contract pentru sistemul informatic.

Sursa:digi24.ro