marți, ianuarie 6th, 2015

 

Balint se joacă de-a alba-neagra cu demisia din Consiliul Judetean Hunedoara

Consiliul județean Hunedoara continuă să fie scena unor evenimente fără precedent în istoria administrației locle din România. Ultima ”bombă” detonată la nivelul acestei instituții vine din partea fostului lider al liberalilor din Deva, Tiberiu Balint. Potrivit unor surse din CJH, acesta și-a retras cererea de demisie depusă la registratura Consiliului Județean Hunedoara în luna decembrie, cu puțin timp înainte ca judecătorii să dispun ă plasarea sa în arest la domiciliu. Tiberiu Balint și-a motivat la vremea respectivă decizia ca pe un necesar gest de onoare, el renunțând atât la funcțiaCItește mai departe


Banii pentru victimele tragediei de la Petrila au fost plătiţi de lichidatorul CNHJ

Compania Naţională a  Huilei Petroşani, prin lichidatorul desemnat al acesteia, a achitat sumele de bani stabilite de instanţă drept despăguburi către urmaşii celor decedaţi în cele două explozii consecutive, precum şi către minerii răniţi în cumplitul accident de muncă. Potrivit unui comunicat al lichidatorului judiciar, Expert Insoelvenţă SPRL, sumele au fost plătite în totalitate. „Prin Sentinţa penală nr. 2048/16.11.2010 a Judecătoriei Târgu Jiu, prin Decizia penală nr. 5/13.12.2012 a Tribunalului Gorj şi prin Decizia penală nr. 2483/19.12.2013 a Curţii de Apel Craiova, pronunţate în dosarul nr. 7044/278/2009* cu privire laCItește mai departe


De Bobotează turiştii din Straja au avut parte de apă sfinţită de la 7 izvoare

De 15 ani încoace, administratorii cabanelor din staţiunea turistică Straja împreună cu o bună parte din turiştii care se află la început de an la schi în această staţiune, vin pe 6 ianuarie, în ziua în care credincioşii ortodocşi prăznuiesc botezul Domnului, la schitul din Straja pentru a lua apă sfinţită. De ani buni, aici se desfăşoară slujba de sfinţire a apei, aceasta fiind adusă la schit în canistre de către salvamontişti, în bidoane, de la fiecare din cele 7 izvoare de apă din masivul Straja. Şi în acest an,CItește mai departe


Cărbune din import în cuptoarele de la Mintia

Termocentrala Mintia arde cărbune din import. Au ajuns deja aproximativ 10.000 de tone de huilă, din cantitatea totală contractată de Complexul Energetic Hunedoara.

Directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Aurel Niculescu, a precizat că, în total, la Mintia vor ajunge 40.000 de tone de huilă. „Circa 10.000 de tone s-au adus deja din 40.000 de tone contractate”, a declarat Niculescu. În toamna anului trecut, CEH a finalizat licitaţia pentru importurile de huilă, iar cărbunele este adus tocmai din Africa de Sud. Cărbunele a început să vină încă de la începutul lunii decembrie, pentru a completa necesarul şi pentrua  trece peste perioada de iarnă. Nu este pentru prima dată când Mintia se aprovizionează cuCItește mai departe


Zeci de intervenții ale echipajelor SMURD

Gheața și zăpada dar și cei care au băut peste măsură, au dat de lucru paramedicilor din cadrul SMURD Hunedoara

Doar ieri, potrivit reprezentanților ISU Hunedoara, echipele de prim ajutor au avut de intervenit la 20 de cazuri de pacienți care au căzut pe stradă, după ce au alunecat pe gheață, ori la pacienți care au băut până n-au mai știut de ei. ”Echipajele de Pompieri – SMURD ale ISU Hunedoara care acţionează în vederea acordării primului ajutor medical de urgenţă şi descarcerare au asistat medical, în data de 05 ianuarie, 20 de persoane. Opt dintre pacienţi au suferit contuzii sau traumatisme la nivelul membrelor superioare sau inferioare ca urmareCItește mai departe


O clădire a Episcopiei Devei şi Hunedoarei a fost inundată

Apă cât într-un bazin de dimensiuni medii. Cu asta s-au confruntat reprezentanţii Episcopiei Devei şi Hunedoarei, care au avut nevoie de ajutoruol pompierilor hunedoreni. O clădire aflată în proprietatea Episcopiei devei şi Hunedoarei a fost inundată şi, pentru evacuarea apei, au intervenit echipajele de pompieri ale Detaşamentului din Deva. La sosirea echipajului, s-a constatat că sala de conferinţe aflată la subsolul clădirii era inundată pe o suprafaţă de 100 metri patraţi, nivelul apei fiind de aproximativ 40-50 de centimetri. Pentru evacuarea apei, pompierii au acţionat cu motopompa din dotare. PeCItește mai departe


SONDAJ DE OPINIE CSOP: INCREDEREA IN PRESEDINTIE SCADE. PNL AR FI VOTAT DE 47% DINTRE ROMANI LA ALEGERILE PARLAMENTARE

Conform unui sondaj de opinie realizat de CSOP increderea in Presedintie a scazut fata de luna noiembrie, de la 41 la 36%. Procentul romanilor care cred ca Romania se indreapta intr-o directie buna a scazut de asemenea, de la 41 % in luna noiembrie la 37% in luna decembrie. PNL este simpatizat de 29% dintre romani si ar fi votat de 47% dintre acestia la alegerile parlamentare in timp ce PSD este simpatizat de 19% dintre romani si ar fi votat de 34% dintre acestia la alegeri. Dinamica percepţiei direcţieiCItește mai departe


Simota a contestat decizia de condamnare la doi ani de închisoare

Alin Simota a atacat cu apel decizia Judecătoriei Deva prin care a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare. Judectăroii de la Deva au pronunţat sentinţa în data de 23 decembrie, iar omul de afaceri Alin Simota a fost condamnat pentru conflict de interese, după ce ar fi câştigat aproape 50 de miliarde de lei vechi din afacerile cu statul pe vremea în care era consilier judeeţan. Simota a fost judecat pentru conflict de interese, într-un dosar instrumentat de procurorii anticorupţie, iar sentinţa a venit după numai aproximativCItește mai departe


Ce trebuie să faci în România ca să îţi dai o ordonanţă de urgenţă

Care este fapta peste care românii şi sistemul politic din România nu ar putea trece în cazul lui Victor Ponta? 1. Să ieşi la mineriadă, dar să intri în PDSR; 2. Să pretinzi, apoi, că ai votat cu Ion Raţiu; 3. Să-l sfătuieşti pe candidatul la funcţia de Preşedinte să mintă la o întrebare; 4. Să fii, dar să nu fii ofiţer acoperit; Să o laşi cum a picat, fără să dai explicaţii. Pentru că, dacă ai fost, ai încălcat legea; 5. Să-ţi dai ordonanţă de urgenţă ca să nuCItește mai departe


Tentativă de viol în familie

Un bărbat de 28 de ani, din Petroşani, este cercetat de poliţişti după ce a încercat să-şi violeze cumnata. Fapta a fost reclamată chiar de soţia bărbatului, care le-a povestit poliţiştilor că soţul ei, în vârstă de 28 de ani,  a agresat-o fizic pe sora acesteia, în vârstă de 30 de ani, după care a încercat să o violeze. Poliţiştii au verificat sesizarea şi au stabilit că bărbatul, băut bine, a acostat-o pe cumnata sa, a lovit-o cu pumnii şi apoi a tras-o de păr până într-o grădină de peCItește mai departe


A ajuns după gratii

 Individul de 32 de ani din Petrila care a spart trei mașini pentru a fura din ele, a fost arestat preventiv. O minoră de 17 ani care ținea de ”șase” este cercetată în libertate pentru complicitate. Constantin Armeanu a fost prins în flagrant de către polițiștii din Petroșani, după ce în noaptea de luni, a spart trei autoturisme parcate pe o stradă din municipiu și a furat bunuri de peste 1000 de lei. Potrivit anchetatorilor, tânărul avea și un coplice, o tânără de 17 ani care avea misiunea de a-lCItește mai departe


Sigismund Freud

Omului îi trebuie un vis ca să suporte realitatea.


Bila neagră / 6 Ianuarie 2015

Aurelian Serafinceanu, proprietarul grupului de firme Gerom, pentru că, deşi deţine calitatea de furnizor unic pentru o serie de achiziţii ale CEH, motiv pentru care poate impune preţuri şi reguli de plată unilaterale, a luat decizia de a solicita declararea Complexului Energetic Huneodara în insolvenţă. Măsura, deşi este una corectă din punct de vedere al regulilor comerciale, este una care poate afecta atât salariaţii CEH, dar şi alte câteva sute de furnizori ai acestuia.


Colindul Bobotezei

La marginea râului La apa Iordanului Vedem lucruri minunate De toţi sfinţii lăudate, o minune!   La Iordan, râul frumos Acolo vine Hristos Apele să le sfinţească Pe noi să ne mântuiască, o minune!   Iată şi Sfântul Ioan Vine către Iordan. Vino, Ioane, de cutează Pe Mine de mă botează, o minune!   Proorocul, el cuteză Mâna lui şi-o ridică În Iordan şi-o cufunda Şi pe Hristos boteza, o minune!   Atunci cerul s-a deschis Şi glas din ceruri a zis: Tu eşti Fiul Meu iubit În care-am binevoit,CItește mai departe


Bilă albă / 6 Ianuarie 2014

Dumnitru Bârlida, şeful Salvamont Petroşani, pentru că împreună cu echipa sa de salvatori montani, au gestionat excelent afluxul mare de turişti care au ales, la începutul acestui an,  staţiunea Parâng, în aşa fel încât deşi au fost mii de oameni pe pârtiile din Parâng, nu s-au înregistrat probleme şi accidente, toată lumea fiind mulţumită.


Sindicaliştii de la termocentrala Paroşeni cer demiterea directorului Vişan

Sindicatul liber SE Paroşeni a depus, în cursul zilei de ieri, atât la secretariatul subunităţii, cât şi la cabinetul Directorului general al CEH, Aurel Niculescu, o adresă prin care se solicită demisia directorului termocentralei, Doru Vişan. Motivele invocate de sindicalişti constau în: – atitudinea ostilă a directorului Doru Vişan faţă de Sindicatul Liber SE Paroşeni, precum şi faţă de re­pre­zentantul acestuia, -lipsa de dialog, medie­re, conciliere, – promisiuni deşarte, minciună, aroganţă şi lipsă de caracter faţă de angajaţi – nenumărate demersuri pentru apărarea drepturilor şi intereselor angajaţilor fiind vizibil obstrucţionate;CItește mai departe


Parângul, printre cele mai ieftine staţiuni montane

Staţiunea Parâng printre cele mai ieftine din ţară. România are 154 de pârtii de schi omologate, cele mai multe cu lungimi de până într-un kilometru. Din cele peste 25 de staţiuni montane omologate din ţară, Parângul se află în categoria celor mai ieftine. Potrivit informaţiilor Autorităţii Naţionale pentru Turism, accesul cu instalaţia de transport pe cablu spre această staţiune montană costă doar 10 lei. Cea mai ieftină staţiune montană din ţară este Izvoarele, aici urcarea costă 4 lei. Următoarea staţiune pe listă sunt staţiunile montane Arieşeni şi Băişoara unde accesulCItește mai departe


TS 3 atrage mii de turişti

2000 de persoane au folosit noul telescaun în două săptămâni 2000 de turişti în Parâng. Noul telescaun din staţiunea montană Parâng atrage mii de turişti. În vacanţa de iarnă mii de persoane au folosit instalaţiile pe cablu din staţiunea montană. În cele două săptămâni, 2000 de turişti s-au aflat în perla turismului din Valea Jiului. “Din ajun de Crăciun şi până ieri în Masivul Parâng au urcat aproximativ 2000 de oameni şi poate numărul ar fi fost mai mare dacă în Parâng ar fi fost mai multe locuri de cazareCItește mai departe