Banii pentru victimele tragediei de la Petrila au fost plătiţi de lichidatorul CNHJ

petrila.victimaCompania Naţională a  Huilei Petroşani, prin lichidatorul desemnat al acesteia, a achitat sumele de bani stabilite de instanţă drept despăguburi către urmaşii celor decedaţi în cele două explozii consecutive, precum şi către minerii răniţi în cumplitul accident de muncă.

Potrivit unui comunicat al lichidatorului judiciar, Expert Insoelvenţă SPRL, sumele au fost plătite în totalitate. „Prin Sentinţa penală nr. 2048/16.11.2010 a Judecătoriei Târgu Jiu, prin Decizia penală nr. 5/13.12.2012 a Tribunalului Gorj şi prin Decizia penală nr. 2483/19.12.2013 a Curţii de Apel Craiova, pronunţate în dosarul nr. 7044/278/2009* cu privire la deflagraţiile de la Exploatarea Minieră Petrila care s-au soldat cu 13 persoane decedate şi 15 persoane cu leziuni arse şi traumatice, COMPANIA NAŢIONALĂ A HUILEI SA a fost obligată la plata unor despăgubiri de peste 2.000.000 lei, acordate părților civile constituite în cauză.

EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL, în calitate de lichidator al COMPANIEI NAŢIONALE A HUILEI SA, a procedat la punerea în aplicare a măsurilor stabilite de către instanţă și a plătit în luna noiembrie 2014 din fondurile obținute din lichidare toate sumele cuvenite persoanelor îndreptăţite: victimelor deflagrațiilor, moștenitorilor, soțiilor și copiilor acestora, precum și Spitalului Clinic de Urgență și Chirurgie Plastică și Reparatorie și Arsuri București, Spitalului Clinic de Urgență București și Spitalului de Urgență Petroșani”, spun reprezentanţii lichidatorului judiciar. În continuare societatea va plăti lunar minorilor și copiilor care își continuă studiile până la vârsta de 25 de ani, indemnizațiile acordate de către instanță care însumează aproximativ 1.700 lei/lună.

Pentru tragedia din 15 noiembrie 2008, procurorii, împreună cu reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă, au stabilit că vinovaţi sunt fostul director al unităţii, Aurelian Necula şi inginerii Gheorghe Roşu şi Dan Ştefan Ungur, care au fost trimişi în judecată pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi pentru infracţiuni privind nerespectarea măsurilor de protecţie a muncii. Alţi doi responsabili au decedat în exploziile din subteran. Iar în luna decemrbie a anului trecut, Curtea de Apel Craiova a dat sentinţa definitivă în acest proces de durată.

Aurelian Necula, ex-director al EM Petrila, a fost condamnat la 6 ani şi 6 luni de închisoare; Gheorghe Roşu, fost inginer şef cu securitatea şi sănătatea în muncă – 4  ani; iar , iar Ungur Dan Ştefan – şeful staţiei de salvare minieră tot la 4 ani închisoare. Instanţa a stabilit că aceştia se fac vinovaţi de moartea celor 13 mineri şi salvatori şi rănirea altor 15 ortaci.