TS 3 atrage mii de turişti
2000 de persoane au folosit noul telescaun în două săptămâni
2000 de turişti în Parâng. Noul telescaun din staţiunea montană Parâng atrage mii de turişti. În vacanţa de iarnă mii de persoane au folosit instalaţiile pe cablu din staţiunea montană. În cele două săptămâni, 2000 de turişti s-au aflat în perla turismului din Valea Jiului.
“Din ajun de Crăciun şi până ieri în Masivul Parâng au urcat aproximativ 2000 de oameni şi poate numărul ar fi fost mai mare dacă în Parâng ar fi fost mai multe locuri de cazare decât are la acest moment, însă 2000 de oameni într-o minivacanţă de sărbători este o cifră bună”, a declarat Nicu Taşcă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Petroşani.
Potrivit autorităţilor locale numărul celor ce au ales anul acesta staţiunea montană este mai mare faţă de anul trecut.
“Cu siguranţă este un număr mai mabre şi nu s-au mai făcut cozi la telescaun aşa cum s-a întâmplat în anii trecuţi pentru că telescaunul nou a fost exploatat foarte bine şi a dus foarte mulţi turişti în munte astfel că accesul a fost mai facil şi telescaunul vechi şi-a făcut treaba, dar capacitatea de transport a telescaunului vechi este net inferioară celui nou”, a mai subliniat sursa citată.
O călătorie cu telescaunul costă 10 lei pentru adulţi şi 7 lei pentru copiii sub 12 ani. O călătorie dus-întors îi costă pe adulţi 15 lei, iar pe copii 10 lei. Cei interesaţi pot face şi abonamente. Astfel, o jumătate de zi va costa 40 de lei pentru aduţi şi 28 de lei pentru copii. Tarifele se aplică începând cu data de 1 decembrie şi au inclusă şi taxa montană.
Știri asemănătoare

Avertizare meteo: COD GALBEN de furtuni în HUNEDOARA și alte județe: Ploi torențiale, descărcări electrice și grindină, până vineri noaptea
Meteorologii au emis o avertizare de Cod Galben de frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificăriCItește mai departe

Recensământul populației: Termenul pentru autorecenzare, prelungit până în data de 27 mai
Autorecenzarea va continua până vineri, 27 mai. Decizia a fost luată de conducerea Institutului NaţionalCItește mai departe

Supercom organizează o acțiune de colectare a deșeurilor voluminoase la Petrila și Bănița
O nouă acțiune de colectare a deșeurilor voluminoase este organizată de către compania de salubritateCItește mai departe

Col (r) Emilian Groza a trecut la cele veșnice
Comunitatea ofițerilor militari din Valea Jiului a primit, în aceste zile, vestea tristă a treceriiCItește mai departe

Limita de viteză pe drumurile expres, în afara localităților, a crescut: Legea, promulgată de Klaus Iohannis
Legea care prevede majorarea de la 100 de kilometri la oră la 120 de kilometriCItește mai departe

Atletul petroșenean Cristian Țopescu, învingător în semi-maratonul ”Romanați Trail Run 2022”
În rândul celor câteva sute de atleți participanți la prima ediție a concursului de alergareCItește mai departe

Rezerviști voluntari 2022: 1400 de dosare au fost depuse pentru posturile disponibile. „Este o cerere din ce în ce mai mare”
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat pentru News.ro că au fost depuse 1400 de dosareCItește mai departe

Aproape jumătate de milion de asigurări RCA emise de City Insurance expiră astăzi: Ce sancțiuni riscă cei care nu au încheiat o nouă poliță
La finalul zilei de miercuri, 11 mai, aproape 500.000 de polițe de asigurare RCA emiseCItește mai departe

Hunedoreanul Ludwig Galambos, cercetător de top în SUA susține o prelegere la Facultatea de Inginerie din Hunedoara
Hunedoreanul Ludwig Galambos, în prezent cercetător de top în SUA, va susţine joi, 12 maiCItește mai departe

Valabilitatea certificatului COVID, prelungită cu un an. Unde mai este obligatoriu acesta
Prelungirea valabilităţii certificatului COVID cu încă un an, până la 30 iunie 2023, a fostCItește mai departe

Cum să întreții eficient salteaua de pat
Calitatea somnului este influențată în mare parte de salteaua pe care dormim. De aceea, esteCItește mai departe

Fostul rector al Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Emil Pop s-a stins din viață
Fost rector al Universității din Petroșani, în perioada 2008-2012, prof.univ.dr.ing. Emil Pop, a încetat dinCItește mai departe

Avertizare meteo: COD GALBEN de furtuni în HUNEDOARA și alte județe: Ploi torențiale, descărcări electrice și grindină, până marți noaptea
Meteorologii au emis o avertizare de Cod Galben de frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificăriCItește mai departe

Expoziție de prezentare și promovare a cetății dacice Sarmizegetusa Regia la Shopping City Deva
Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică (DGAMPT) Hunedoara în parteneriat cu complexul comercialCItește mai departe

Avertisment ONU: Criza alimentară se va acutiza. 25 de milioane de tone de cereale sunt în prezent blocate în Ucraina
Organizația Națiunilor Unite (ONU) avertizează asupra faptului că se va acutiza criza alimentară, din cauzaCItește mai departe

Rabla pentru Electrocasnice 2022: Ministrul Mediului a anunțat data de start a programului. Care este bugetul de anul acesta
Tanczos Barna, ministrul Mediului, a anunțat data de începere a programului Rabla pentru Electrocasnice. PrimaCItește mai departe

Recensământul populației. Ce români riscă amenzi de până la 3.000 de lei după data de 15 mai
Prima etapă a recensământului populației 2022, cea de autorecenzare, pe care fiecare român o puteaCItește mai departe

Avertizare meteo: COD GALBEN de furtuni în HUNEDOARA și alte județe: Ploi torențiale, descărcări electrice și grindină, până luni seara
Meteorologii au emis o avertizare de Cod Galben de frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificăriCItește mai departe

Laurențiu Nistor (președinte CJH): ”9 MAI, prilej de reflecție pentru noi toți”
Ziua de astăzi ne amintește de trei evenimente istorice care au marcat decisiv deopotrivă istoriaCItește mai departe

Stadiul dosarelor depuse la DSP Hunedoara poate fi verificat în timp real
Direcția pentru Sănătate Publică (DSP) a județului Hunedoara face pași semnificativi înainte în digitalizarea serviciilorCItește mai departe