CEH dator la parizieni

paroseniPeste 3 milioane de euro restanţă din 65. Termocentrala Paroşeni are încheiat un contract de lucrări cu o firmă din Paris, Franţa. Contractul încheiat în anul 2010 a avut o valoare de 65.300.000 de euro, iar conform datelor, CEH are restanţe în valoare de peste 3 milioane de euro către această societate pariziană. La termocentrala Paroşeni au loc lucrări de modernizare a unor instalaţii astfel încât acestea să corespundă cu standardele de mediu impuse de Uniunea Europeană. În vederea respectării reglementărilor europene de mediu a instalaţiilor mari de ardere din România şi în conformitate cu prevederile Directivei 2001/80/CE privind limitarea emisiilor în aer a anumitor poluanţi (transpusă prin HG 541/2003 ce a fost abrogată şi înlocuită de HG 440/2010) şi a Directivei 1999/31/CE privind evacuarea şi depozitarea deşeurilor, s-a impus implementarea a două investiţii de mediu la Sucursala Electrocentrale Paroşeni, respectiv a unei instalaţii pentru reducerea emisiei de dioxid de sulf din gazele de ardere evacuate în atmosferă precum şi înlocuirea tehnologiei actuale de colectare, transport şi depozitare a zgurii şi cenuşii rezultate din procesul de ardere cu o tehnologie de colectare, transport şi depozitare în şlam dens. Pentru realizarea celor două investiţii de mediu a fost organizată procedura de atribuire prin licitaţie deschisă în urma căreia a fost încheiat cu Constructions Industrielles de la Mediterranee (CNIM) contractul nr.142/19.11.2010 în valoare de 65.300.000 euro.

“La realizarea instalaţiei de desulfurare s-a ţinut cont de recomandările Comisiei Europene privind «cele mai bune tehnici disponibile» şi, ca urmare a studiului de prefezabilitate, a rezultat că soluţia optimă este utilizarea unei tehnologii bazate pe calcar umed şi evacuarea produsului secundar(şlamul de gips) în şlamul dens”, se arată într-un răspuns remis de conducerea Complexului Energetic Hunedoara.

Potrivit conducerii CEH, avantajele acestei metode sunt utilizarea ca absorbant a pietrei de calcar, material ieftin, uşor de manipulat şi care se găseşte din abundenţă; simplitatea şi fezabilitatea procedeului de desulfurare, ceea ce permite o exploatare uşoară a instalaţiei; procedeul de desulfurare nu provoacă poluare secundară; produsul rezultat (gipsul) poate fi eventual valorificat în industria materialelor de construcţii. Instalaţia va asigura o rată de desulfurare de minim 94% şi o emisie de SO2 în gazele de ardere evacuate în atmosferă mai mică de 400 mg/Nm3 (respectând cerinţa actuală), existând premisele obţinerii unei valori sub 200 mg/Nm3 (cerinţă impusă începând cu anul 2016.

Stadiul actual de implementare a instalaţiei de desulfurare este în proporţie de 76,48 %, termenul contractul pentru punerea în funcţiune a acestei instalaţii fiind iulie 2015. Instalaţia de colectare, transport şi depozitare a zgurii şi cenuşii va înlocui sistemul actual de evacuare cu apă în exces (raport 10-15 părţi apă 1 parte solid) cu un sistem în şlam dens (raport până la 2 părţi solid la o parte apă) cu autoîntărire. Stadiul actual de implementare a instalaţiei de şlam dens este în proporţie de 11,43 %, termenul contractului pentru punerea în funcţiune a acestei instalaţii fiind septembrie 2015.

“Implicaţiile nerealizării celor două investiţii de mediu sunt majore prin declanşarea procedurii de «infringement» de către Comisia Europeană, obligarea statului român la plata penalităţilor şi amenzilor ca urmare a nerespectării obligaţiilor asumate prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, neautorizarea centralei Paroşeni din punct de vedere al mediului şi implicit oprirea acesteia din funcţionare, cu repercusiuni semnificative asupra: sectorului energetic, prin lipsa livrării în Sistemul Energetic Naţional a energiei electrice produse la Paroşeni şi neasigurarea serviciilor de sistem; sectorului minier, prin stoparea preluării de către centrala Paroşeni a cărbunelui extras din Valea Jiului; sistemului centralizat de încălzire şi preparare apă caldă menajeră pentru localităţile Văii Jiului prin neasigurarea agentului termic necesar; generării de probleme sociale în zonă prin pierderea locurilor de muncă”, mai spun oficialii CEH.

Realizarea celor două investiţii de mediu la Sucursala Electrocentrale Paroşeni va permite termocentralei încadrarea în totalitate în normele de mediu ale Uniunii Europene, asigurându-i-se astfel condiţii de funcţionare pentru următorii 25 de ani.