Neluţu Pantilimon: „Nu sunt un laş!”

nelutuPreşedintele CS Vulcan şi-ar fi explicat gestul extrem în agenda personală descoperită de anchetatori în autoturismul său. Ion Pantilimon a fost găsit spânzurat, marţi, sub tribuna clubului pe care-l conducea. 

Ion Pantilimon alintat de apropiaţi şi prieteni „Neluţu” a lăsat un bilet de adio în care îi îndruma pe poliţiştii către autoturismul său, unde se afla o agendă în care îşi explica în amănunt motivele pentru care recurs la gestul extrem. Chiar dacă poliţiştii vulcăneni au negat existenţa bileţelului în primele ore, ulterior au admis existenţa lui. Fostul şef al CS Vulcan, spun unele surse, s-ar fi adresat în primele rânduri familiei, însă sunt şi alte mărturii care ar explica motivele pentru care şi-a luat viaţa. Neluţu Pantilimon şi-ar fi început scrisoarea de adio cu cuvintele: „Nu sunt un laş!”  Înscrisurile lăsate de fostul preşedinte al CS Vulcan au ajuns la procurorii care anchetează acest caz, deşi cercetarea de la faţa locului a stabilit că este vorba de o sinucidere. Totuşi, mărturia din agenda personală ar putea duce la conturarea unor alte dosare penale. Apropiaţii lui spun că era o persoană cu demnitate şi n-ar fi putut concepe ca numele său să fie murdărit de terţe persoane.