Circuitul afacerilor în natură. Toni Greblă a fost asociatul lui Alin Simota

toniCercetat penal de procurorii anticorupţie inclusiv pentru trafic de influenţă, judecătorul CCR Toni Greblă a fost, în trecut, partener de afaceri cu Alin Simota. La rândul său, Simota este condamnat deja sau judecat în mai multe dosare penale, pentru constituirea unui grup infracţional specializat în acte comise cu violenţăă, evaziune fiscală şi conflict de interese.

Fost prefect de Gorj, fost senator PSD, Toni Greblă a fost numit în decembrie 2013, judecător la Curtea Constituţională, prin votul dat de plenul Senatului. Candidatura sa a întrunit 123 de voturi „pentru”, două voturi „împotrivă” şi o abţinere. Toni Greblă este de profesie avocat şi a fost preşedinte al Comisiei juridice din Senat, în legislatura precedentă, iar din 2009, este membru în această comisie. Din 1990 până în 1993 a fost prefect al judeţului Gorj, dar a mai ocupat aceeaşi funcţie între anii 2000 şi 2003. De asemenea, în perioada 2005 – 2008, Greblă a fost director general al Asociaţiei Patronale Miniere din România PATROMIN,a sociaţie condusă la vremea respectivă de directorul CNH Petroşani, Daniel Surulescu. Erau zilele de glorie ale afacerilor pe care Alin Simota le derula prin firmele sale cu banii minerilor din Valea Jiului şi tot momentele în care găsea în Toni Greblă un nou partener de afaceri în „caracatiţa energetică” pe care Simota ajunsese să o patroneze printr-o încrengătură de societăţi comerciale pe care le deţinea direct sau prin interpuşi.

Asociaţi la o firmă din Voluntari

simotaAlin Simota şi Toni Greblă, care ocupa la ora respectivă funcţia de director al Asociaţiei Patronale Miniere, Patromin, au devenit asociaţi la SC Utilenergetica SA, cu sediul în Voluntari, judeţul Ilfov, care s-a înfiinţat în data de 4.05.2005. Utilenergetica a funcţionat doar doi ani, timp în care se pare că a derulat câteva afaceri în domeniul minier, ajungând ca în doar un an de activitate să aibă o cifră de afaceri de peste 1.000 de lei şi, de la un singur angajat a ajuns la 17. A urmat imediat declinul şi împotriva societăţii s-a început executarea silită, pentru datorii câtre bugetul de stat de aproape 1,3 miliarde de lei, iar în august 2007 aceasta a fost dizolvată, după cum arată datele vremii. La vremea respectivă, Alin Simota recunoştea apropierea sa de ex-prefectul PSD de Gorj, dar spunea că firma înfiinţată împreună nu a funcţionat. „Cu Toni Greblă am făcut o firma de consultanţă, care nu a funcţionat şi nici nu funcţionează. Nu ştiu daca nu cumva este şi închisă”, declara în anul 2008 Alin Simota, în momentul în care a decis să o ia pe urmele fostului său asociat şi s-a aruncat în politică.

Ce-i reproşează procurorii anticorupţie

dnaDNA a informat că procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale față de Toni Greblă, judecător CCR, fost senator, pentru mai multe fapte, printre care și trafic de influență. ”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de Toni Greblă, senator în Parlamentul României (până la data de 18.12.2013, când și-a început mandatul de judecător la Curtea Constituțională) și ulterior judecător la Curtea Constituțională, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: trafic de influență, în formă continuată, două infracțiuni de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine și pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, constituirea unui grup infracțional organizat (în forma constituirii și în vederea pregătirii infracțiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate)”, precizează DNA.

 



« (Știre anterioară)
(Următoarea știre) »