Liberalii isi strang randurile

PNLConsiliul Național al noului PNL se va reuni sâmbătă, la Palatul Parlamentului, pentru a discuta, potrivit Statutului, parcursul politic al partidului în perioada ianuarie 2015 – ianuarie 2017.La evenimentul programat sâmbătă, de la ora 12,00, la sala „A.I.Cuza”, sunt așteptați să participe 1.100 de delegați, într-o formulă paritară, 550 de delegați din partea vechiului PNL și alți 550 de delegați din partea PDL.

”In Statutul nou, la art.160, în prima ședință a Consiliului Național se discută funcționarea partidului pentru perioada ianuarie 2015 — ianuarie 2017. Este această perioadă tranzitorie și aici avem câteva lucruri de stabilit în ceea ce privește finalizarea procesului de fuziune în teritoriu, responsabilități și crearea unor criterii, pentru partajarea, dacă vreți, în teritoriu, a structurilor de conducere. (…) În primul rând, la nivel județean, vor rămâne doi copreședinți până-n 2017, de la fostul PDL și fostul PNL. Vor funcționa Birourile politice paritare județene, așa cum au funcționat și până acum. Și propunerea noastră, a echipei politice, este de înființare a unui Comitet executiv cu un număr mai mic de membri decât cel al Biroului politic, care va avea, în funcție de mărimea județului, între 23 și 29 de membri, la care se adaugă și parlamentari”, a declarat un oficial al PNL.



« (Știre anterioară)