Investitorii se reorientează/ A părăsit Petroşaniul pentru Petrila

mobila-ssÎn lipsa unor facilităţi pe care să le considere cu adevărat atractive, investitorii ajung să părăsească Petroşaniul în favoarea altor zone. Cel mai recent exemplu este al unui producător de mobilă care a ales Petrila.

În Petroşani, omul de afaceri Adrian Mihuţ folosea un spaţiu închiriat, în timp ce în oraşul vecin a găsit o hală propice desfăşurării activităţii, iar aleşii locali au fost de acord să îi vândă şi terenul adiacent. O suprafaţă de aproape 1.300 de metri pătraţi, pentru acre investitorul va plăti 30.034 de lei, sumă care include şi raportul de evaluare dispus în acest dosar conform legii. Şi mai există o facilitate, dincolo de acceptul privind vânzarea terenului: investitorul poate plăti întreaga sumă o dată, ori în 24 de rate lunare cu un avans de 10% din valoarea totală şi o dobândă tot de 10% pe an ce se aplică la suma rămasă. Terenul se află pe amplasamentul fostei minei Petrila Sud, care a fost ecologizată, iar trenul a fost pus la dispoziţia celor care doresc să-şi dezvolte aici afaceri. De câştigat au amândouă părţile din această tranzacţie, iar oficialii de la Petrila recunosc că este cel mai scump teren pe care l-au vândut. În acelaşi timp, Mihuţ plănuieşte să se extindă. S-a mutat de la Petroşani la Petrila cu 9 angajaţi, însă speră ca până la finele anului numărul lor să crească. „Mi-am mutat afacerea de la Petroşani la Petrila pentru că mi s-a părut mai bun spaţiul de producţie, într-o zonă industrială care îmi oferă tot ce am nevoie. La Petroşani aveam un spaţiu închiriat”, a precizat producătorul de mobilă.

Există teren, dar nu-l vrea nimeni
Teren disponibil ar avea şi municipalitatea din Petroşani, însă nimeni nu este interesat de el. După mai bine de patru ani de la ecologizarea fostei platforme industriale a Preparaţiei Livezeni din Petroşani, cu bani de la Banca Mondială, nici un investitor nu a solicitat vreo parcelă de teren. În total sunt 12 hectare pentru care încă se poartă doar discuţii, fără vreun rezultat concret, asta deşi există acces la calea ferată ori la artera rutieră principală şi are toate facilităţile necesare dezvoltării unei afaceri.. „Domnul primar a avut câteva contacte cu investitorii. Urmează ca aceste discuţii să continue şi să vedem dacă se concretizează intenţiile”, a declarat Nicu Taşcă, purtător de cuvânt al Primăriei Petroşani