Scandal monstru în faţa unui bar din Deva: un client a fost împuşcat de agenţii de pază

scandalDoi deveni au ajuns în spital, unul împuşcat în zona abdomenului şi celălalt cu traumatisme cranio – facial, după ce au fost implicaţi într-un scandal, în incinta unui bar din municipiul Deva.

Incidentul a avut loc în seara zilei de 8 februarie 2015

 

Scandalul a avut loc pe fondul consumului de alcool, iar angajata localului a apăsat butonul de panică. La scurt timp au sosit la faţa locului agenţii unei firme de pază, care i-au scos afară din local pe cei doi deveni. În timpul incidentului care a continuat în afara localului, un agent de pază a folosit arma din dotare, cu care a tras într-unul dintre bărbaţi,

a precizat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Martorii incidentului au sunat la 112, iar la faţa locului au ajuns echipajele SMURD.

Pompierii SMURD de la Detaşamentul Deva au asistat medical, în data de 08 februarie, în jurul orei 22, doi bărbaţi în vârstă de 39 şi 40 de ani. Unul dintre bărbaţi prezenta plăgi superficiale prin împuşcare cu armă neletală, în timp ce celălalt bărbat suferise un traumatism cranio-facial. Ambele victime au primit îngrijiri medicale după care au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului din Deva,

a informat căpitanul Anemona Doda, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.

Poliţiştii fac cercetări cu privire la împrejurările în care agentul de pază a folosit arma din dotare.