La Petrila, recreere cu porţia
Locuitorii oraşului Petrila acceptă în mod tacit un fapt nemaiîntâlnit. Parcul de recreere din oraş , construit în anul 2010 cu bani proveniţi de la Fondul de Mediu, are program de funcţionare. Deci, dacă simţi nevoia sa iei o gură de aer, seara, după ora 19, va trebui să te orientezi către alte spatii destinate acestor activităţi, întrucât parcul cel nou este închis. Probabil că autorităţile locale au şi o explicaţie în acest sens, însă, totuşi vorbim despre un parc, un loc unde să te poţi odihni pentru câteva minute indiferent de oră. Parcul a fost construit pe teritoriul fostului stadion al Petrilei şi a costat aproximativ 2 milioane de lei.
O altă situaţie, mai gravă de această dată, o reprezintă Parcul Pensionarilor din Petrila. Referitor la acesta a fost depus şi un priect pe ordinea zi a Consiliului Local pentru a fi dat în concesiunea unui operator privat sau a unei asociaţii, cu scopul de a fi reabilitat si readus la viaţă. Fapt care s-a şi întâmplat, însă cei care au câştigat licitaţia s-au retras, iar parcul a rămas abandonat. Primăria Petrila nu poate susţine reabilitarea acestui spaţiu, însă nici nu dă semne că ar dori ca acest lucru să se întâmple. Parcul este într-un stadiu avansat de degradare, iar clădirea fostei popicării este un real focar de infecţie, aşadar un pericol pentru cei care-i trec pragul cu gândul de a găsi câteva clipe de linişte.
Din cele 3 parcuri situate în zona urbană a oraşului, cetăţenii se pot relaxa în voie doar în Parcul Copiilor, situat în centrul localităţii. Pentru celelalte două existând restricţii, unul cu program de funcţionare, celălalt grad ridicat de pericol de îmbolnăvire.
Știri asemănătoare

Din 2030 s-ar putea ca maşinile diesel să nu mai fie vândute în România: Cele mai mari companii din lume, luate pe nepregătite de amploarea trecerii la maşini hibrid şi electrice
Reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România (APIA) spun că din anul 2030CItește mai departe

Licitația pentru achiziția a 62 de trenuri electrice de scurt parcurs a fost deblocată: Anunțul ministrului Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, a anunțat faptul că licitația pentru achiziția a 62CItește mai departe

O nouă campanie de succes derulată de Lions Club Valea Jiului sub genericul ”Și copilul tău are dreptul să vadă mai bine! ”
În serie numeroaselor activități organizate de Lions Club Petroșani Via Regis, una dintre cele maiCItește mai departe

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a primit „Crucea Șaguniană pentru mireni” din partea Mitropolitului Ardealului
În municipiul Brad a avut loc duminică, 15 mai 2022, sfințirea picturii și a clopotelorCItește mai departe

Avertizare meteo: COD GALBEN de furtuni în HUNEDOARA și alte județe: Ploi torențiale, descărcări electrice și grindină, până vineri noaptea
Meteorologii au emis o avertizare de Cod Galben de frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificăriCItește mai departe

Recensământul populației: Termenul pentru autorecenzare, prelungit până în data de 27 mai
Autorecenzarea va continua până vineri, 27 mai. Decizia a fost luată de conducerea Institutului NaţionalCItește mai departe

Supercom organizează o acțiune de colectare a deșeurilor voluminoase la Petrila și Bănița
O nouă acțiune de colectare a deșeurilor voluminoase este organizată de către compania de salubritateCItește mai departe

Col (r) Emilian Groza a trecut la cele veșnice
Comunitatea ofițerilor militari din Valea Jiului a primit, în aceste zile, vestea tristă a treceriiCItește mai departe

Limita de viteză pe drumurile expres, în afara localităților, a crescut: Legea, promulgată de Klaus Iohannis
Legea care prevede majorarea de la 100 de kilometri la oră la 120 de kilometriCItește mai departe

Atletul petroșenean Cristian Țopescu, învingător în semi-maratonul ”Romanați Trail Run 2022”
În rândul celor câteva sute de atleți participanți la prima ediție a concursului de alergareCItește mai departe

Rezerviști voluntari 2022: 1400 de dosare au fost depuse pentru posturile disponibile. „Este o cerere din ce în ce mai mare”
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat pentru News.ro că au fost depuse 1400 de dosareCItește mai departe

Aproape jumătate de milion de asigurări RCA emise de City Insurance expiră astăzi: Ce sancțiuni riscă cei care nu au încheiat o nouă poliță
La finalul zilei de miercuri, 11 mai, aproape 500.000 de polițe de asigurare RCA emiseCItește mai departe

Hunedoreanul Ludwig Galambos, cercetător de top în SUA susține o prelegere la Facultatea de Inginerie din Hunedoara
Hunedoreanul Ludwig Galambos, în prezent cercetător de top în SUA, va susţine joi, 12 maiCItește mai departe

Valabilitatea certificatului COVID, prelungită cu un an. Unde mai este obligatoriu acesta
Prelungirea valabilităţii certificatului COVID cu încă un an, până la 30 iunie 2023, a fostCItește mai departe

Cum să întreții eficient salteaua de pat
Calitatea somnului este influențată în mare parte de salteaua pe care dormim. De aceea, esteCItește mai departe

Fostul rector al Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Emil Pop s-a stins din viață
Fost rector al Universității din Petroșani, în perioada 2008-2012, prof.univ.dr.ing. Emil Pop, a încetat dinCItește mai departe

Avertizare meteo: COD GALBEN de furtuni în HUNEDOARA și alte județe: Ploi torențiale, descărcări electrice și grindină, până marți noaptea
Meteorologii au emis o avertizare de Cod Galben de frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificăriCItește mai departe

Expoziție de prezentare și promovare a cetății dacice Sarmizegetusa Regia la Shopping City Deva
Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică (DGAMPT) Hunedoara în parteneriat cu complexul comercialCItește mai departe

Avertisment ONU: Criza alimentară se va acutiza. 25 de milioane de tone de cereale sunt în prezent blocate în Ucraina
Organizația Națiunilor Unite (ONU) avertizează asupra faptului că se va acutiza criza alimentară, din cauzaCItește mai departe

Rabla pentru Electrocasnice 2022: Ministrul Mediului a anunțat data de start a programului. Care este bugetul de anul acesta
Tanczos Barna, ministrul Mediului, a anunțat data de începere a programului Rabla pentru Electrocasnice. PrimaCItește mai departe