În urmă cu un secol şi jumătate, David Ansted, un faimos geolog şi autor londonez, a ajuns în Transilvania, iar în volumul său de călătorie s-a arătat uimit faţă de cât de bogat era bazinul carbonifer din Valea Jiului.

În 1862, anul în care geologul David Ansted vizita Transilvania, întreaga vale a Jiului număra circa 3.000 de locuitori, iar ocupaţia de bază a oamenilor era păstoritul. Petroşaniul fusese întemeiat cu alte două secole mai devreme de câteva familii de iobagi, plecate din Petros, un alt sat de la poalele vechii cetăţi dacice Băniţa. La mijlocul secolului XIX au început exploatările zăcămintelor de cărbune din Vulcan, Petroşani şi Petrila, iar populaţia Văii Jiului începea să crească simţitor. Iată cum era prezentată zona care l-a uimit autorul cărţii „O excursie scurtă în Ungaria şi Transilvania în anul 1862“: „Valea Jiului este ceea ce geologii numesc un bazin. Un bazin plin de minerale valoroase cu o abundenţă de combustibili minerali. Paturi groase de cărbune sunt văzute de pe deal şi tuneluri înguste dezvăluie cărbunele în cazul în care suprafaţa este acoperită. Bulgări de cărbune apar printre pietre în pâraie şi dungi negre apar atunci când solul este transformat de către plug. Stâncile sunt verticale, iar la baza lor este, uneori, un morman negru”, relata David Ansted, în 1862.

 Geologul londonez se arăta convins că, treptat, Valea Jiului avea să prospere datorită bogăţiei solului, deşi pământurile, mai ales cele destinate mineritului, nu dau randament în agricultură. „Nu poate fi nicio îndoială că peste câţiva ani acest ţinut sălbatic cu condiţii grele de teren se va transforma, nu pentru a aduce recolte bogate, dar pentru a fi scoase din el măruntaiele pământului. Perspectivele de avere pentru această parte a ţării nu sunt mici, fără îndoială. Deci marea bogăţie a acestui domeniu al cărbunelui care conţine, aşa cum s-ar părea, cărbune excelent, nu poate fi trecută cu vederea. Plasată de asemenea la câteva mile de zăcămintele de minereu de fier remarcabile ale Hunedoarei şi Teliucului (Telek), există un motiv suplimentar ca ele să fie dezvoltate”, relata David Ansted, în 1862, în ghidul „O excursie scurtă în Ungaria şi Transilvania în anul 1862”

Cărbunele, mai important decât aurul

Geologul mai scria despre faptul că în zonă se găseau şi urme ale unor mine de aur, care atrăgeau străini în zonă. „Aurul este însă o speculaţie, în care norocul şi şansa sunt de mai mult folos decât cunoaşterea şi industria. Cărbunele este o certitudine şi este de sperat că Valea Jiului va prezenta în curând dovada profitabilităţii industriei, a bogăţiei de minerale“, relata Ansted.  În următorii ani, zona a început să se dezvolte economic şi datorită migraţiillor masive de familii de români şi germani din Transilvania şi Bucovina, atrase de câştigurile din munca în zăcămintele carbonifere. În opinia geologului englez, în unele locuri din Valea Jiului, cărbunele era folosit din vremuri îndepărtate, iar de atunci au rămas intacte până în secolul al XIX-lea urmele unor vetre de foc întinse. „Există un fapt curios şi interesant, şi deloc uşor de explicat, în ceea ce priveşte cea mai groasă pătură de cărbune în domeniul Jiului. În multe locuri, aceasta e descoperită prin eliminarea pur şi simplu a gazonului şi ierburilor, ale căror rădăcini sunt îngropate într-un praf negru. În alte locuri, patul de cărbune formează o stâncă. Iar unde cărbunele nu e vizibil avem de săpat puţin pentru a găsi minerale. Aceste locuri sunt urmele unor incendii imense, însă localnicii nu au idee despre originea lor. Nu sunt gropi de văzut şi nu există tranşee unde să se fi săpat după cărbune. Judecând după aceste fapte şi din lipsa întreagă de cunoaştere a oamenilor pe această temă, arderile au avut loc, probabil, cu foarte mult timp în urmă, poate înainte ca romanii să intre în Ţara Românească. Poate aici locuitorii păgâni îşi ardeau morţii ori focurile mari ar fi fost făcute şi întreţinute ca semnale, pentru o vreme îndelungată“, relata autorul ghidului „O excursie scurtă în Ungaria şi Transilvania în anul 1862“.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, aşa cum anticipa autorul englez, comunităţile din Valea Jiului au început să se dezvolte, datorită exploatărilor miniere. Au fost construite gara din Petroşani după ce reţelele de cale ferată începeau să se dezvolte, o şcoală generală, o şcoală maghiară şi o biserică evanghelică, iar în primii ani ai secolului al XX-lea, Petroşaniul avea un teatru, un cazinou muncitoresc, un spital de copii şi o judecătorie de ocol. În acei ani, Petroşaniul, numit încă Petroşeni, era considerat o comună urbană, având un statut din ce în ce mai important datorită exploatărilor de cărbune. Vulcanul era însă cea mai importantă localitate din Valea Jiului.