Finanţare asigurată pentru Sala Polivalenta

tothDe ani de zile conducerea Clubului Sportiv Şcolar Petroşani s-a zbătut să obţină finanţarea necesară pentru a reabilita principala sală de sport a localităţii, iar acum are certitudinea că de la bugetul de stat vor veni şi banii necesari. Mai exact un milion de euro, în condiţiile în care de circa 30 de ani nu s-au mai făcut investiţii ori reparaţii majore la acest obiectiv folosit de toate unităţile şcolare din Petroşani. „În urma demersurilor am reuşit să sensibilizăm Compania Naţională de Investiţii şi să demarăm acest proiect. Am primit toate avizele necesare inclusiv de la Inspectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara şi mai este nevoie doar de reglementarea situaţiei terenului de sub sală. Sper să se rezolve şi această problemă şi la final să devină sala de sport numărul 1 judeţului”, a declarat directorul CSŞ Petroşani, Toth Zoltan. Sala Polivalentă din Petroşani va beneficia de reparaţii capitale, începând de la acoperiş, suprafaţă de joc, instalaţiile de apă caldă şi căldură, tribune, totul va fi îmbunătăţit astfel că la Petroşani vor putea fi găzduite campionate naţionale şi alte competiţii de nivel naţional.