„Unde-i lege nu-i tocmeală”. Poliţiştii de la rutieră aplică legea cu stricteţe

legePoliţiştii hunedoreni au declarat „război” tuturor celor care piratează transportul rutier în regim de taxi sau încalcă legislaţia privind  transportul public de persoane.

În acest sens în data de 13.03.2015, poliţiştii din cadrul Servicului Rutier Hunedoara-Compartimentul Legalitate Transporturi şi Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, împreună cu poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Deva, Hunedoara, Orăştie şi Poliţiei oraşelor Simeria şi Călan, au desfăşurat o acţiune pe linia depistării conducătorilor auto sau a operatorilor de transporturi rutiere care nu respectă legislaţia specifică în domeniul transportului rutier de persoane şi în regim de taxi.

În cadrul acestei misiuni au fost verificate peste 55 de autovehicule destinate transportului rutier public de persoane şi transportului în regim taxi. În urma verificărilor au fost constatate un număr de 36 de abateri de natură contravenţională ,cuantumul amenzilor depăşind 40.500 de lei.

Din totalul amenzilor aplicate, 20 au fost aplicate pentru defecţiuni tehnice sau ITP expirat, 10 sancţiuni pentru nerespectarea legislaţiei care reglementează transporturile rutiere publice de persoane, 4 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea legislaţiei privind transportul public în regim de taxi şi o sancţiune privind nerespectarea timpilor de conducere, odihnă şi repaus. În cadrul aceleiaşi misiuni au fost reţinute două certificate de înmatriculare şi un rând de plăcuţe cu numere de înmatriculare, iar unui autovehicul i-a fost suspendat dreptul de utilizare.

Poliţiştii nu arată clemenţă faţă de cei care încearcă sa evite litera legii, asigurându-se astfel că  prezenţa participanţilor la trafic şi nu numai, se desfăşoară în condiţii de siguranţă. Un exemplu în acest sens îl constituie controlul efectuat asupra unui microbuz care efectua transport rutier de persoane fără a putea face dovada ca deţine licenţă de transport. În acest sens conducătorul auto trebuia sa prezinte poliţiştilor de la circulaţie o copie conformă a licenţei de transport. În urma acestui control , operatorul de trsnsport a fost sancţionat  contravenţional în cuantum de 9000 de lei şi s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului.