sâmbătă, martie 21st, 2015

 

APIA eliberează adeverinţe pentru beneficiarii Măsurii 215 – pachet a – porcine

   Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează printr-un comunicat de presă că eliberează adeverințe pentru beneficiarii Măsurii 215 — Plăți privind bunăstarea animalelor — pachet a — porcine, care intenționează să acceseze credite pentru finanțarea activităților curente de la Băncile care au încheiat Convenții cu Agenția. Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN — SĂ și Fondul Național de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii garantează creditele acordate de bănci fermierilor, în cadrul acestui tip de convenție. Toate convențiile încheiate între Agenția de Plăți șiCItește mai departe


Petrileanul Dumitru Gălăţan Jieţ a fost premiantul hunedorenilor

   Zeci de oameni au venit astăzi în centrul municipiului Deva, pentru a-l întâlni pe Dumitru Gălăţan Jieţ, hunedoreanul care poate fi considerat o enciclopedie vie a momârlanilor. Dumitru Gălăţan Jieţ a fost premiantul de sâmbătă al campaniei civice care are loc în Deva, cu scopul de a-i răsplăti simbolic pe oamenii de valoare ai judeţului Hunedoara. Autorul a aproape 20 de volume dedicate culturii şi tradiţiei momârlanilor le-a vorbit hunedorenilor veniţi să-l întâlnească şi să îşi arate preţuirea faţă de munca sa despre oamenii dragi lui, din satul momârlănesc.CItește mai departe


Gluma zilei. Cum reclamă locuitorii Hunedoarei starea dezastruoasă a şoselelor

   Şoselele care leagă municipiul Hunedoara de localităţile învecinate se află într-o stare deplorabilă, iar pentru a atrage atenţia asupra gropilor ce le împânzesc, localnicii au aşezat pe una dintre aceste şosele un „indicator” inedit. „Atenţie, nu călcaţi iarba”, este mesajul indicatorului plantat în mijlocul unei gropi imense din şoseaua Hunedoara – Teliuc, la intrarea în municipiul Hunedoara. Marcajul inedit, împlântat într-o bucată de zonă verde cu care oamenii au acoperit o parte din groapă, este menit să atragă atenţia şoferilor asupra craterului din asfalt şi autorităţilor faţă de stareaCItește mai departe


Lista alimentelor care scad glicemia

  Prunele, portocalele, merele, ceapa şi quinoa sunt alimente care ajută la reglarea nivelului de zahăr din sânge. Medicii nutriţionişti afirmă că acestea ajută şi la menţinerea greutăţii corporale. Un nivel crescut al glicemiei reprezintă un factor ce indică predispoziţia la diabet. Pentru a preveni acest lucru, este indicat adoptarea unui stil de viaţă echilibrat. O glicemia normală înainte de masă nu trebuie să depăşească 100mg/dl, iar glicemia la două ore după masă nu trebuie să depăşească 140mg/dl. O glicemie între 100 şi 126mg/dl înainte de masă şi între 140CItește mai departe


Incredibil: Un bărbat orb și prietenul său fără mâini au plantat 10.000 de copaci

   Destinul i-a adus împreună, iar ei s-au completat. Un nevăzător și prietenul său fără brațe au reușit performanța de a planta 10.000 de copaci, în zece ani, pe malul unui râu din nordul Chinei. Jia Haixia și Jia Wenqi s-au cunoscut în anul 2001 și de atunci sunt de nedespărțit. Ei au decis să formeze o echipă și să realizeze un proiect pe cont propriu. Motivul este unul ușor de ghicit: niciunul dintre ei nu reușea să se angajeze, din cauza dizabilităților pe care le avea. Așadar, au hotărâtCItește mai departe


Astazi: Ziua Mondială a Sindromului Down. Chiar dacă au trăsături fizice diferite, cei care suferă de acest sindrom pot duce o viaţă normală

   Data de 21 martie  este Ziua Mondială a Sindromului Down,  o zi în care este important să înțelegem corect acest sindrom. Excluziunea socială este principala problemă cu care se confruntă persoanele cu Sindromul Down. Din anul 2008, Ziua Mondială a Sindromului Down este recunoscută şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), iar din noiembrie 2011, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a adoptat rezoluţia ce stabileşte data de 21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. În România, această zi a fost celebrată începând din 2006, in cadrul organizaţiilor ce auCItește mai departe


La puşcărie, ca la hotel! Guvernul scoate bani din Fondul de rezervă pentru îmbunătăţirea condiţiilor din închisori

   A fost nevoie de încarcerarea, fie şi doar ca măsură preventivă, a câtorva VIP-uri puse sub urmărire penală ori condamnate definitiv de instanţă, şi care s-au plâns ulterior de condiţiile de detenţie, pentru ca Guvernul să scoată bani din visterie pentru îmbunătăţirea condiţiilor din puşcării. E adevărat, banii vor fi folosiţi şi pentru construirea a două noi puşcării, pentru că, probabil, cele vechi sunt deja neîncăpătoare la câte arestări au avut loc în ultima perioadă. Astfel, Guvernul a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului Justiției pe anul 2015 cu suma deCItește mai departe


Cuminţenia pământului

   E mare, greu de urnit şi răbdătoare, Dac-o loveşti durerile sunt simţite dar tac, E mare, de-aceea poate să stea nemişcată, Poate să vorbească doar o dată sau de două ori într-un veac. Ştim că există, trupul ei mare Ştim că ne sprijină dacă-am greşi, Ştim că nu poate să moară, că lângă sânii ei Putem să ne-ntoarcem copii. Şi-atunci când aerul se va face cald şi mătăsos între noi, Când nu ne vom teme unii de alţii, de vânt, Vom şti că vorbeşte Cuminţenia pământului, Cuminţenia acestui pământ.CItește mai departe


Henry David Thoreau

   Oricat de rea ar fi viata ta, asumati-o si traieste-o: nu a injura. Cultiva saracia ca pe o floare de gradina, ca intelepciunea. Nu te obosi sa obtii noi si noi lucruri, fie ca e vorba de haine ori de prieteni. Lucrurile nu se schimba, noi suntem cei care ne schimbam. Vinde-ti hainele si pastreaza-ti gandurile. Dumnezeu va vedea ca iti doresti societate.


Amplasarea aparatelor radar în data de 21.03.2015

   DN 7 Deva – Sântuhalm – Simeria DJ 687 Cristur – Hunedoara DJ 687 Hunedoara – Hăşdat DN 66 Călan – Băcia DN7 Mintia – Veţel DN7 Veţel – Leşnic DN7 Leşnic – Săcămaş DN7 Ilia – Gurasada DN7 Gurasada – Burjuc DN7 Burjuc-Zam Deva, Calea Zarand; Sântuhalm; DN 76 Căinelul de Jos – Bejan Uricani pe DN 66A, str. Muncii