La Vulcan s-a deschis Şcoala autocunoaşterii

vulcan1   Şcoala Autocunoaşterii, aşa se intitulează proiectul pe care asociaţia “Eu şi Tu pentru Vulcan” îl dedică, în mod voluntar, în primul rând tinerilor din această localitate. La cursuri sunt însă binevenite şi alte persoane, “lecţiile” fiind structurate pe informaţii diverse legate de cine suntem şi cum anume putem face faţă stressului cotidian pentru a putea avea o viaţă trăită plenar.

Potrivit reprezentanţilor asociaţiei, “Şcoala Autocunoaşterii” este un proiect orientat către cultivarea aptitudinilor care să permită trezirea atitudinilor necesare unei vieţi armonioase şi încununate de succes, printr-o mai bună cunoaştere personală pusă în slujba fiecăruia şi a celorlalţi.

Întâlnirea pilot în cadrul acestui proiect s-a derulat la finele săptămânii trecute, cu participarea unui grup de elevi ai Colegiului Tehnic Mihai Viteazul, cărora le-a fost prezentat felul în care este structurat proiectul, ce anume le oferă participarea la modulele de cursuri create în cadrul acestuia şi care sunt beneficiile prezenţei lor atât în cadrul cursurilor cât şi la celelalte activităţi ale asociației vulcănene.