Sărbătoarea Poliţiei: cine au fost premianţii IPJ Hunedoara. Performanţă recunoscută pentru Petroşani şi Petrila

download   Sute de hunedoreni au venit astăzi în centrul municipiului Deva pentru a asista la evenimentele organizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara, cu ocazia Zilei Poliţiei Române. Tot astăzi, poliţiştii cu cele mai bune performanţe au fost recompensaţi de conducerea instituţiei.

Hunedorenii au venit în număr mare la acţiunile organizate de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara, în Piaţa Unirii din Deva, cu ocazia „Zilei Poliţiei Române”. Oamenii au asistat la demonstraţia realizată de poliţiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, care au  interceptat în trafic şi au reţinut doi suspecţi pentru trafic de armament şi la demonstraţiile tactice cu câinii de intervenţie din dotare. De asemenea, cei prezenţi în Piaţa Unirii au fost invitaţi să vadă expoziţiile de autoturisme retro şi de autospeciale de Poliţie.

download (3)Premianţii Poliţiei

Sărbătoarea a fost ocazia cu care peste 150 de agenţi şi ofiţeri de poliţie au fost avansaţi în grad, iar zece poliţişti au fost avansaţi în următorul grad profesional, înainte de termen, datorită performanţelor profesionale. Poliţiştii Horia Mihai Gavrilă şi Viorel Gioacăş au primit diplome de merit. Agentul şef Dorin Codoban a primit medalia „Serviciul Credincios” clasa a III-a, cu însemn de pace, iar agentul șef principal de poliție Ioan Drăgan a fost distins cu medalia ”Bărbăție şi Credință”  clasa I, cu însemn de pace. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara şi-a desemnat cea mai bună secţie de poliţie rurală, download (2)cel mai bun colectiv de poliţişti,  cea mai bună poliţie orășenească, cea mai bună poliţie municipală şi Polițistul Anului 2014. „În urma deliberărilor, care au avut la bază criterii de apreciere vizând etica, operativitatea şi profesionalismul în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, au obţinut recunoaşterea valorii: Secţia de Poliţie Rurală Haţeg, Biroul de Investigare a Infracţiunilor Economice Petroşani, Poliţia Oraşului Petrila, Poliţia Municipiului Deva, iar titlul de Poliţistul Anului a fost atribuit comisarului de poliţie Enea Daniel, din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

download (1)