Cu gândul la Basarabia, Petroşaniul vrea unire

vas   Vineri seara, începând cu orele 19:00, în jur de 400 suflete s-au strâns în Piaţa Victoriei din Petroşani pentru a celebra 97 de ani de la unirea Basarabiei cu România. Veniţi din Petroşani şi din întreaga Valea a Jiului, cei prezenţi au înălţat lampioane spre cer şi astfel au trimis un gând către fraţii de dincolo de Prut.

Înfăptuită la 27 martie 1918, unirea Basarbiei cu România a ţinut până în iunie 1940 când, România a fost nevoită să cedeze fără luptă Basarabia şi Bucovina de Nord, ca urmare a unui ultimatum dat de Uniunea Sovietică. În urma pactului semnat de Stalin şi Hitler ,din 23 august 1939, s-a semnat şi un prorocol secret prin care Uniunea Sovietică revendica cele două ţinuturi româneşti.

De atunci, din iunie 1940, România nu a mai fost niciodată la fel, iar astăzi întâlnim tot mai mulţi oameni, în special tineri, care militează pentru reîntregirea României şi readucerea Basarabiei alături de sora mai mare.

Acţiuni dedicate zilei de 27 martie au avut loc în toată ţara, în Valea Jiului promotorii acestui eveniment au fost tinerii unionişti, membri ai Platformei Unioniste Acţiunea 2012, cei care în permanenţă amintesc societăţii civile din Valea Jiului şi nu numai că Basarabia este pământ românesc.

“La eveniment au participat aproximativ 400 de oameni. Chiar dacă a fost frig afară, mă bucură faptul că lumea răspuns invitației noastre și au înălțat alături de noi lampioanele. Scopul acestui eveniment a fost trezirea conștinței naționale și sper că cei prezenți au înțeles faptul că trebuie fiecare să contribuie la realizarea Unirii. Îmi doresc ca peste câțiva ani să putem fi și noi martori la reîntregirea națională. Acesta este defapt și scopul ”Acțiunii 2012”. Oamenii trebuie să înțeleagă că noi și basarabenii suntem același popor. În aceste condiții avem dreptul să solicităm Unirea deoarece Republica Moldova este parte a României deci nu cerem decât ceea ce este al nostru.”a declarat Anca Todor – purtător de cuvânt al organizaţiei.

 

 

Iulian Opriş