Drama geniului neurochirurgiei româneşti: după 40.000 de pacienţi operaţi, Leon Dănăilă îşi vinde casa ca să publice un tratat ce va salva vieţi în viitor

Botoşăneanul Leon Dănăilă, considerat un geniu al neurochirurgiei româneşti, are o poveste demnă de un roman. A trecut prin viaţă de la câmpurile pline cu glod ale Darabaniului, la cariera medicului de provincie şi apoi la sălile de operaţie din Statele Unite ale Americii până la faima unui specialist de top. După o viaţă dăruită pacienţilor, academicianul nu se bucură însă de sprijinul statului român.
DRAMA

Academicianul Leon Dănăilă, originar din localitatea Darabani, judeţul Botoşani, este un specialist de top şi renume mondial în domeniul neurochirurgiei. A operat zeci de mii de pacienţi şi a reuşit să revoluţioneze această ramură a medicinei româneşti, salvând mii de vieţi în timpul dificilelor operaţii pe creier. A scris sute de cărţi de specialitate, dar şi un uriaş tratat de neurochirurgie, acceptat la nivel mondial.

După ce a tratat 40.000 de pacienţi, a salvat zeci de mii de vieţi, a modernizat neurochirurgia românească, întrebat într-un interviu pentru „Monitorul de Botoşani“ ce a făcut statul român pentru el, Leon Dănăilă răspunde sec: „Nimic!”. După zeci de ani de muncă susţinută, academicianul primeşte lunar, un salariu de 2.500 de lei, din care 950 de lei dă pe cheltuielile de întreţinere.

A trăit mult timp cu 1.800 de lei, dar este bucuros că a primit o majorare. Pur şi simplu nu are bani să-şi scoată cărţile. Mai precis vrea să-şi vândă apartamentul din Capitală, unui cumpărător care ar dori să-l lase să stea în casă până la sfârşitul vieţii.

dr2

Aşa ar reuşi să facă rost de banii necesari pentru a termina de editat cartea la care lucrează. Şi culmea, Dănăilă a făcut şi opere de caritate, donând casa sa de la Darabani Primăriei din localitate, iar locuinţa din Argeş a soţiei a dăruit-o tot autorităţilor locale.

dr3

„Functional Neuroanatomy of the Brain“, un tratat la care profesorul a muncit  zece ani, costă 130.000 de lei pentru a fi publicat. Acum pentru cartea la care scrie, încă nu a găsit fonduri. În Statele Unite, locul unde Leon Dănăilă s-a perfecţionat şi unde ar fi fost dorit, i-ar fi oferit un milion de dolari pe an.   Din glodurile Darabaniului la medicină   Leon Dănăilă s-a născut pe 1 iulie 1933 în localitatea Darabani, din judeţul Botoşani. Provenea dintr-o familei de ţărani săraci, dar şi-a dorit cu tot dinadinsul să devină medic.

Din glodurile Darabaniului la medicină  

Leon Dănăilă s-a născut pe 1 iulie 1933 în localitatea Darabani, din judeţul Botoşani. Provenea dintr-o familei de ţărani săraci, dar şi-a dorit cu tot dinadinsul să devină medic.

dr4

Profesorul Leon Dănăilă este unul dintre cei mai mari neurochirurgi pe care i-a dat medicina românească, operează şi la 81 de ani, la Clinica de Neurochirurgie de la Spitalul Bagdasar Arseni. După 50 de ani de profesie, a descoperit o nouă formaţiune în creier.

Legenda profesorului Leon Dănăilă se poate spune în cifre, în multe cifre – peste 27.000 de intervenţii chirurgicale pe creier (record mondial), scăderea mortalităţii în operaţii de la 50% la 4%, graţie introducerii microscopului operator, 39 de cărţi de specialitate scrise -, dar ea se citeşte de fapt în spital.

dr5

Într-un interviu acordat ziarului „Adevărul“, în 2011, Leon Dănăilă povesteşte momentul când a fost pentru prima dată interesat de acest domeniu: o lecţie de anatomie din liceu: „Profesorul vorbea despre bulbul rahidian din creier – unde se găsesc centrii cardiac şi respirator – pe care dacă-l înţepi puţin, spunea el, individul sau animalul moare. Eu m-am dus acasă, am luat o pisică mai jigărită, un ac de seringă de la un medic, şi am înţepat bulbul rahidian. Pisica a rămas un pic blegită, dar n-a murit. Şi atunci ­mi-am zis că nu trebuie să te iei după ce se spune, trebuie să verifici întotdeauna“, a declarat, pentru „Adevărul“, Leon Dănăilă.

CV – Chirurg şi inventator

Numele : Leon Dănăilă

Data şi locul naşterii: 1 iulie 1933, Darabani, judeţul Botoşani;

– Studiile şi cariera:  – În 1958 a absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie, Iaşi;

– În 1961 devine medic secundar neurochirurg la Clinica de Neurochirurgie de la Spitalul Gheorghe Marinescu, Bucureşti;

– În 1966 devine medic specialist neurochirurg, iar în 1972 doctor în medicină;

– În 1981 înfiinţează Secţia VII de Neurochirurgie Vasculară şi Microneurochirurgie, singura din ţară şi la acest moment;

– În acelaşi an introduce (în premieră în România) în sala de operaţii  microscopul operator;

– Este singurul neurochirurg din ţară care a operat anevrismele sistemului arterial vertebro-bazilar;

– Are zeci de pionierate în neurochirurgie, la nivel naţional şi internaţional;

– Deţine 18 brevete de inventator şi 10 de inovator;

– Locuieşte în: Bucureşti.

sursa: adevarul.ro