BNR a redus dobânda la un nou minim istoric: 2%

bnr_paginadebanci_ro__28646900   Conform așteptărilor economiștilor, Banca Națională a redus din nou dobânda de politică monetară cu un sfert de punct procentual, coborând astfel la un nou minim istoric, 2%.

Practic, în ceva mai mult de un an, principala dobândă a BNR a coborât dela 3,75% până la 2%. Scăderile au fost operate în pași mici, cu nu mai puțin de cinci modificări anul trecut și fix trei anul acesta. Nivelul de 2% este așteptat să „reziste” ceva mai mult pe piață, fiind aproape de ținta de inflație a Băncii Naționale pentru acest an, de 2,5% plus/minus un punct procentual.

În fapt, inflația anualizată s-a ridicat doar la 0,4% în februarie, continuând trendul de micșorare început acum mai bine de un an. Conform estimărilor, atât oficiale cât și neoficiale, inflația ar trebui să urce ceva mai mult în a doua parte a anului, pentru a încheiat în jurul a 1,7%. Ceea ce înseamnă că BNR nu va mai coborî dobânda de politică monetară pentru a nu se situa sub nivelul creșterii prețurilor.

Instituția condusă de Mgur Isărescu a decis și îngustarea coridorului simetric format din ratele dobânzilor facilităților permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară la +/-1,75% de la +/-2%. În consecință, începând cu data de 1 aprilie, rata dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) se va reduce la 3,75 la sută pe an de la 4,25 la sută, în timp ce rata dobânzii pentru facilitatea de depozit se menține la 0,25 la sută.

Nivelul rezervelor minime obligatorii pentru creditele în lei și în valută au rămas neschimbate, la 10% pentru lei și la 14% pentru valută. Deocamdată nivelul rezervelor minime obligatorii nu contează foarte mult pentru sistemul bancar având în vedere că în ciuda dobânzilor reduse la împrumuturi, creditarea nu își revine, dimpotrivă. Iar lichiditatea rămâne la un nivel ridicat în sistem, ceea ce înseamnă că reducerea rezervelor minime ar însemna doar o nouă retragere de bani a companiilor mamă.

De asemenea, cu actualul nivel de dobândă la BNR este de așteptat să mai asistăm la o nouă scădere ușoară a dobânzilor la creditele bancare. Deja creditele de nevoi personale au ajuns la dobânzi anuale de o singură cifră; cel mai probabil vor mai coborî până în jurul a 9% pe an.

Cursul de schimb de astăzi se ridică la 4,4077 lei/euro, 4,1986 lei/franc elvețian și 4,0211 lei/dolar american. De la începutul anului doar euro s-a depreciat ușor față de leu, în timp ce francul a crescut cu aproape 15%,iar dolarul cu aproximativ 10%. Cum raportul dintre euro și franc sau dolar par să se fi stabilizat la actualele niveluri, cu tendința continuă de migrare către un raport egal între cele trei valute (în special pentru euro și dolar) singura modalitate a BNR de a ține leul sub control față de modelele din Elveția și SUA este aprecierea față de euro. Estimările pentru principalul curs de schimb, leu/euro, rămân în jurul valorii de 4,4 lei, cu posibilitatea coborârii către 4,3 lei. Ceea ce înseamnă că francul și dolarul vor rămâne undeva în tunelul de variație 4 – 4,2 lei.

businesscover.ro