165 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA JANDARMERIEI ROMÂNE
Astăzi s-au împlinit 165 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, iar la manifestările din centrul Devei au participat oficialităţi locale și județene, şefii structurilor de ordine şi siguranţă publică din judeţul Hunedoara, reprezentanţi ai societăţii civile, precum şi elevi din instituţiile de învăţământ.
”Sunt onorat să fiu prezent la acest moment aniversar, 165 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, exprimându-mi aprecierea pentru modul în care vă îndepliniți atribuțiile în slujba cetățenilor și comunității. Rolul Jandarmeriei Române a crescut în timp, odată cu cerințele sociale, iar jandarmul român a devenit unul din stâlpii puternici pe care trebuie să stea confortabil orice stat democratic.”, Sorin Vasilescu, prefectul județului Hunedoara.
Evenimentul organizat de conducerea Inspectoratului Județean de Jandarmi Hunedoara a scos în stradă sute de oameni care au avut parte de un adevărat spectacol, doar că de acestă dată vremea nu a fost una tocmai plăcută.
Aproape o oră, sutele de spectatori au privit întreaga desfășurare de forțe, iar la final, cu toții s-au declarat încântați de ceea ce au văzut. De departe cei mai fericiți au fost copiii. La data de 3 aprilie 1850, Domnitorul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, a aprobat hotărârea Divanului obștesc și a semnat “Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”, oferindu-i astfel statut juridic și stabilindu-i principile de organizare și funcționare.
Știri asemănătoare

Avertizare meteo: COD GALBEN de furtuni în HUNEDOARA și alte județe: Ploi torențiale, descărcări electrice și grindină, până vineri noaptea
Meteorologii au emis o avertizare de Cod Galben de frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificăriCItește mai departe

Recensământul populației: Termenul pentru autorecenzare, prelungit până în data de 27 mai
Autorecenzarea va continua până vineri, 27 mai. Decizia a fost luată de conducerea Institutului NaţionalCItește mai departe

Supercom organizează o acțiune de colectare a deșeurilor voluminoase la Petrila și Bănița
O nouă acțiune de colectare a deșeurilor voluminoase este organizată de către compania de salubritateCItește mai departe

Col (r) Emilian Groza a trecut la cele veșnice
Comunitatea ofițerilor militari din Valea Jiului a primit, în aceste zile, vestea tristă a treceriiCItește mai departe

Limita de viteză pe drumurile expres, în afara localităților, a crescut: Legea, promulgată de Klaus Iohannis
Legea care prevede majorarea de la 100 de kilometri la oră la 120 de kilometriCItește mai departe

Atletul petroșenean Cristian Țopescu, învingător în semi-maratonul ”Romanați Trail Run 2022”
În rândul celor câteva sute de atleți participanți la prima ediție a concursului de alergareCItește mai departe

Rezerviști voluntari 2022: 1400 de dosare au fost depuse pentru posturile disponibile. „Este o cerere din ce în ce mai mare”
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat pentru News.ro că au fost depuse 1400 de dosareCItește mai departe

Aproape jumătate de milion de asigurări RCA emise de City Insurance expiră astăzi: Ce sancțiuni riscă cei care nu au încheiat o nouă poliță
La finalul zilei de miercuri, 11 mai, aproape 500.000 de polițe de asigurare RCA emiseCItește mai departe

Hunedoreanul Ludwig Galambos, cercetător de top în SUA susține o prelegere la Facultatea de Inginerie din Hunedoara
Hunedoreanul Ludwig Galambos, în prezent cercetător de top în SUA, va susţine joi, 12 maiCItește mai departe

Valabilitatea certificatului COVID, prelungită cu un an. Unde mai este obligatoriu acesta
Prelungirea valabilităţii certificatului COVID cu încă un an, până la 30 iunie 2023, a fostCItește mai departe

Cum să întreții eficient salteaua de pat
Calitatea somnului este influențată în mare parte de salteaua pe care dormim. De aceea, esteCItește mai departe

Fostul rector al Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Emil Pop s-a stins din viață
Fost rector al Universității din Petroșani, în perioada 2008-2012, prof.univ.dr.ing. Emil Pop, a încetat dinCItește mai departe

Avertizare meteo: COD GALBEN de furtuni în HUNEDOARA și alte județe: Ploi torențiale, descărcări electrice și grindină, până marți noaptea
Meteorologii au emis o avertizare de Cod Galben de frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificăriCItește mai departe

Expoziție de prezentare și promovare a cetății dacice Sarmizegetusa Regia la Shopping City Deva
Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică (DGAMPT) Hunedoara în parteneriat cu complexul comercialCItește mai departe

Avertisment ONU: Criza alimentară se va acutiza. 25 de milioane de tone de cereale sunt în prezent blocate în Ucraina
Organizația Națiunilor Unite (ONU) avertizează asupra faptului că se va acutiza criza alimentară, din cauzaCItește mai departe

Rabla pentru Electrocasnice 2022: Ministrul Mediului a anunțat data de start a programului. Care este bugetul de anul acesta
Tanczos Barna, ministrul Mediului, a anunțat data de începere a programului Rabla pentru Electrocasnice. PrimaCItește mai departe

Recensământul populației. Ce români riscă amenzi de până la 3.000 de lei după data de 15 mai
Prima etapă a recensământului populației 2022, cea de autorecenzare, pe care fiecare român o puteaCItește mai departe

Avertizare meteo: COD GALBEN de furtuni în HUNEDOARA și alte județe: Ploi torențiale, descărcări electrice și grindină, până luni seara
Meteorologii au emis o avertizare de Cod Galben de frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificăriCItește mai departe

Laurențiu Nistor (președinte CJH): ”9 MAI, prilej de reflecție pentru noi toți”
Ziua de astăzi ne amintește de trei evenimente istorice care au marcat decisiv deopotrivă istoriaCItește mai departe

Stadiul dosarelor depuse la DSP Hunedoara poate fi verificat în timp real
Direcția pentru Sănătate Publică (DSP) a județului Hunedoara face pași semnificativi înainte în digitalizarea serviciilorCItește mai departe