CNH şi CEH, umăr lânga umăr în topul naţional al datornicilor

images (9)   Compania Naţională a Huilei se menţine în topul datornicilor, urmată îndeaproape de mult mai nou înfiinţatul Complex Energetic Hunedoara.

Dintre cele zece companii aflate în topul celor mai mari datornici la cele patru bugete publice, patru sunt deţinute de stat, relevă datele oficiale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).Iar cifrele arată că regiile deţinute de administraţia publică centrală sau locală au datorii de aproximativ 1,2 miliarde de euro la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj şi bugetul asigurărilor de sănătate, ceea ce reprezintă peste 84% din totalul datoriilor acumulate de cei mai mari zece contribuabili, la finele anului trecut.

Pe primul loc în topul marilor datornici a rămas, bine ancorată din câte se vede, Compania Naţională a Huilei (CNH) care a acumulat datorii mai mari de un miliard de euro. De precizat că CNH se află în lichidare, pentru fostul administrator al minelor de huilă din Valea Jiului contractul semnându-se la finele lunii iunie 2013. Lichidator a fost desemnat Expert Insolvenţă SRL, care a câştigat licitaţia pentru cel mai mare datornic la buget. Din spate, însă, vine puternic Complexul Energetic Hunedoara, care funcţionează în actuala formulă – termocentrale şi unităţi miniere viabile – doar din 2013. Chiar şi aşa, în acest scurt răstimp, CEH a reuşit să strîngă peste 62 de milioane de euro datorii către cele patru bugete ale statului. Complexul Energetic Hunedoara a fost înfiinţat în septembrie 2012 în urma fuziunii Electrocentrale Deva (Termocentrala Mintia) şi Electrocentrale Paroşeni.

În forma de acum, CEH a luat fiinţă în data de 1.08.2013, în urma fuziunii prin absorbţie dintre S.C. Complexul Energetic Hunedoara S.A. Constituit în urma procesului de fuziune prin contopire a S.C. Electrocentrale Deva S.A. şi S.C. Electrocentrale Paroşeni  – şi Societatea Naţională a Huilei Petroşani cu cele 4 mine viabile.  Acţionarul unic al Societăţii este Statul Român reprezentat pin Ministerul Economiei – Departamentul pentru Energie.