La-ncheietura mâinii mele-ascult
cum povesteste viata, si ma mir,
si-mi amintesc si-acuma c-am fost fir
de iarba, si-am fost scoica, mai demult.

Si poate mai-nainte-am respirat
pe-ntinderile vaste, si-am privit
în fata cerul tainic si-am dorit
sa nu mai fiu ocean, si-am fost uscat.

Eu stiu ce simt copacii care cresc,
si fructele pe creanga când se coc,
ce simt vulcanii care izbucnesc,
c-am fost copac, si ramura, si foc.

Cu serpii pe nisip am stat la soare
si-am mers la vânatoare, si-am ucis,
în piatra spaima gândului mi-am scris
când îmi facusem brate din picioare.

Si câte somnuri nu mi-au trebuit
ca de la capat truda sa mi-o iau,
si multe le-am uitat, dar pururi eu
am fost, si niciodata n-am murit.