Costuri enorme pentru înlocuirea capacelor de canal furate

   ApaServ Valea Jiului trebuie să suporte costuri extrem de mari pentru a înlocui capacele de canal furate. Conducerea frmei este de părere că în problemă trebuie implicaţi direct şi cei care asigură liniştea şi ordinea publică.

minori-prinsi-cu-capace-de-canalizare-furate-de-pe-strada_01În noaptea de luni spre marţi au mai dispărut câteva capace de pe străzi, atât în Petroşani, cât şi în Lupeni, iar hoţii par de neoprit. Sunt zeci de capace furate în doar câteva zile, iar furturile continuă nestingherite. „De joia trecută până acum au fost furate 37 de capace de canal. Am comandat 5 capace de compozit, care trebuie să ajungă în cursul zilei de astăzi (n.r. marţi), dar ne costă 700 de lei un singur capac. Există şi variante mai ieftine, este adevărat, dar şi calitatea este mai slabă şi cine plăteşte dacă trece o maşină peste el şi se sparge. Este bine că Primăria Petroşani ne-a dat ultimatum, dar, în acelaşi timp, ar trebui să dea ultimatum şi celor care veghează la liniştea publică, respectiv poliţie sau Poliţia Locală, care este chiar în subordinea administraţiei publice. Noi putem rezolva problema, dar să ne indice cineva şi sursa de finanţare”, a declarat directorul general al SC ApaServ Valea Jiului SA, Costel Avram. Responsabilii operatorului de apă şi canal din Valea Jiului au cerut şi sprijinul poliţiei, pentru a vedea ce se poate face pentru a pune capăt acestor furturi, pentru că este clar că, după ce sunt sustrase de pe domeniul public capacele ajung la centrele de fier vechi. „Nimeni nu le fură să le pună în vitrină. Este clar că ele sunt valorificate la centrele de fier vechi”, spune Costel Avram. Până acum hoţii de capace de canal nu au fost prinşi şi nici reprezentanţii centrelor de fier vechi, care nu au voie să primească o astfel de „marfă” nu au păţit nimic. De precizatc că, înainte de a fi valorificate, de regeulă, capacele sunt tăiate în bucăţi.
Reamintim că primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi, a decis să tragă de mânecă operatorul de apă şi canal din Valea Jiului, căruia îi cere să rezolve problema furturilor. Edilul șef al municipiului Petroșani a cerut S.C. Apa Serv S.A. să înlocuiască capacele de canal care au dispărut, în termen de două săptămâni. În caz contrar, societatea de apă va fi amendată. “În cazul dispariției capacelor de canal din mai multe zone ale municipiului Petroșani, am cerut Serviciului Comercial ca, împreună cu Poliția Locală, să facă controale la centrele de fier vechi. Totodată, cer conducătorilor S.C. Apa Serv S.A. să rezolve problema acesta în două săptămâni. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, vor fi aplicate amenzi”, a declarat primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi.



« (Știre anterioară)