Picnicuri, doar la Brădet

     Localnicii din Petroşani care vor să petreacă 1 Mai la iarbă verde trebuie să ştie că la Brădet este singurul loc special ce va fi amenajat în acest sens.

bradet

Primăria Petroşani lucrează din zor la amenajarea zonei Brădet pentru picnic, astfel încât de 1 Mai localnicii care vor să iasă la iarbă verde să aibă un spaţiu special în acets sens. „Deja este sursă de apă şi, până la 1 Mai, vor fi aplasate şi containere şi un pichet PFI. Locul va fi amenajat în aşa fel încât omul să vină cu grătarul lui”, a declarat Nicu Taşcă, purtător de cuvânt al Primăriei Municipiului Petroşani.
De precizat că o lege a picnicului există încă din anul 2012, iar aceasta stabileşte amenzi de până la 5.000 de lei pentru ieşirile la iarba verde în alte zone decât cele special amenajate. Principala prevedere a actului normativ face referire la faptul că este interzisă organizarea picnicurilor în alte zone decât cele special amenajate, dotate cu facilităţi şi utilităţi. Până acum, cel puţin în Petroşani, legea nu a fost aplicată pentru că nu au existat spaţii special amenajate pentru picnicuri. Potrivit legii, vor fi special amenajate pentru picnic, pe domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, zone care vor fi dotate cu utilități și facilități pentru această activitate și în care aprinderea focului este permisă. Aceste zone vor fi indicate în parcuri și în zonele limitrofe ale pădurilor situate în intravilanul localităților. Persoanele care vor merge la picnic nu au voie să spele obiectele folosite la această activitate în apele din vecinătatea zonei speciale amenajate și trebuie să păstreze liniștea și să nu deranjeze comunitățile locale, să arunce deșeurile doar în locurile special amenajate, să aprindă focul doar în locurile special amenajate și să-l supravegheze permanent. Nerespectarea prevederilor acestei legi se va pedepsi cu amenzi cuprinse între 100 și 5.000 de lei.
De precizat că, în anul 2012, odată cu reabilitarea centrului civic din Petroşani, s-au desfăşurat lucrări de reamenajare şi în zona de agrement de la Brădet, unde s-a reconstruit întreg spaţiul destinat relaxării.