Platesc de după gratii. Inculpaţii din dosarul Monica Iacob – Ridzi au de plată 2,7 milioane de lei

     Cei 12 inculpaţi condamnaţi în dosarul de corupţie al fostului Ministru al Tineretului, Monica Iacob – Ridzi, au de plată, în solidar, suma de 2, 7 milioane de lei.

 images (7)

Acesta este prejudiciul calculat de procurorii DNA în acest dosar legat de organizarea manifestărilor de Ziua Tineretului, din 2009, iar pentru recuperarea lui s-a pus sechestru pe averile inculpaţilor, inclusiv a Monicăi Iacob – Ridzi. Potrivit unor informaţii, o parte din bani a fost găsită în conturile firmelor cercetate în acest dosar, iar o altă parte a prejudiciului ar fi început deja să fie plătită de unul dintre inculpaţi, şi din acest motiv ANAF nu a trecut la executarea silită a celor 12 persoane.

Bunurile ce aparţin fostului deputat de Valea Jiului şi care se află sub sechestru sunt un apartament din Petroşani, o jumatate de casă deţinută în coproprietate în comuna Scărişoara, din Olt, precum şi un teren intravilan de peste 3.000 de metri pătrati, în aceeaşi localitate. Bunuri care, conform calculelor anchetatorilor, ar stinge partea ce îi revine din totalul prejudiciului calculat.

Şi-a pus averea la adăpost?!

A existat suspiciunea, însă, că, după declanşarea anchetei penale, şi-ar fi pus la adăpost o parte a averii care se regăsea în declaraţiile date pe porpria răspundere şi din acest motiv ar fi donat către o rudă mai multe terenuri şi apartamente pe care le deţinea în coproprietate. O măsură care ar fi salvat aceste proprietăţi de sechestrul pus de anchetatori.

Reamitim că Monica Iacob Ridzi, fost ministru al Tineretului si Sportului in Guvernul Boc, a fost condamnata, pe 16 februarie, la cinci ani deinchisoare, pedeapsa fiind cu executare. Aceasta a fost acuzata deabuzin serviciu in dosarul privind manifestarile organizate in 2009 de Ziua Nationala a Tineretului. S-a predat în aceeaşi zi iar acum se află încarcerată la Spitalul Penitenciar Jilava.  A formulat, însă, la Tribunalul Ilfov, o cerere de întrerupere a pedepsei pe caz de boală, iar magistraţii de aici au cerut o expretiză medico – legală în cazul acesteia.