Profesorul Gheorghe Boantă, exclus din PSD Petrila pentru că are coloană vertebrală!

     Coloana vertebrală dăunează grav activităţii politice, s-ar putea spune în cazul profesorului Gheorghe Boantă, unul dintre cei mai vechi social – democraţi din judeţul Hunedoara. Acesta ar fi fost exclus din partid pentru că ar fi avut îndrăzneala să îşi spună şi să îşi susţină punctul de vedere.

phpThumb_generated_thumbnailjpg

02-bobar-1

Gheroghe Boantă  este social – democrat până în măduva oaselor. Este în partid încă de când acesta se numea FSN şi nu are de gând să-şi schimbe orientarea politică, deoarece crede în social – democraţie. Alţii însă, s-au gândit că e timpul să fie dat la o parte, iar alţii ar însemna practic preşedintele organizaţiei, Gheorge Bobar, deranjat probabil de faptul că prof. Boantă are curajul să-l înfrunte, să-l contrazică şi să-şi susţină public punctul de vedere. Decizia de excludere din partid ar fi fost luată într-o şedinţă derulată miercuri seara, la sediul Organizaţiei PSD Petrila. “M-au învitat la şedinţă, împreună cu secretarul organizaţiei, însă nu am putut să fiu prezent din cauză că sunt în convalescenţă. Am ceva semnale că s-a dispus excluderea mea şi, din ce ştiu eu, în acest moment sunt exclus din partid”, spune Gheorghe Boantă. Recunoaşte că nu este de acord şi nu poate fi de acord cu modul lui Bobar de a conduce partidul. “Ce face acest om, Gheorghe Bobar, este de natură dictatorială. Probabil doar bolşevicii mai procedau aşa. Nu înţeleg, este susţinut în continuare, deşi am avut rezultate dezastruoase cu el la conducere. A candidat de trei ori la Primărie… (…) Acest om nu merită să fie susţinut, nu e social – democrat”, mai spune sursa citată anterior. Prof Boantă a mai precizat că, anterior, a mai fost o şedinţă la PSD Petrila, la care nu a fost invitat, şi în care s-a discutat pe larg strategia de exludere a acestuia din partid, care ar fi fost pusă în aplicare miercuri seara.

Bobar îşi serbează onomastica şi nu vorbeşte!

De precizat că nu este pentru prima dată când Bobar este acuzat că se comportă ca şi cum PSD ar fi propriul său SRL, iar conducerea judeţeană a PSD Hunedoara a fost avertizată că menţinerea acestuia în funcţie afectează grav rezultatele electorale ale organizaţiei locale din Petrila. Până acum, însă nu s-a întâmplat nimic, dar contestatarii lui speră că nu e timpul pierdut.
Ce spune Gherghe Bobar despre exlcuderea din partid a lui Gheorghe Boantă şi despre acuzele care i se aduc? Greu de spus! Joi a fost Sf. Gheorghe, când şi-a serbat onomastica (n.r. La mulţi ani încă o dată, dacă vă face să vă simţiţi mai bine!), iar în zi de sărbătoare, din câte se pare, intră în silentio stampa. “Mă deranjaţi. Astăzi e ziua mea!”, s-a răstit Bobar înainte de a închide telefonul. Spre comparaţie, tot Gheorge este şi prof. Boantă, care mai este şi bolnav, însă acesta nu a uitat de politeţe nicii de ziua sa onomastică şi a răspuns tuturor întrebărilor noastre, deloc puţine.



(Următoarea știre) »