vineri, mai 8th, 2015

 

Amânare. Încă o lună pentru expertiza medico-legală în cazul Monicăi Iacob – Ridzi

     Magistraţii de la Tribunalul Ilfov au amânat cu încă o lună judecarea cererii depuse de fostul ministru Monica Iacob – Ridzi privind întreruperea executării pedepsei pe caz de boală. Judecătorii au fixat un nou termen, pentru data de 5 iunie, în vederea finalizării expertizei medico-legale dispuse. Expertiza efectuată de Institutul de Medicină Legală trebuie să stabilească dacă Monica Iacob – Ridzi suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi care face imposibilă executarea imediată a pedepsei. Monica IacobCItește mai departe


OCOLIŢI FLORILE, CA SĂ NU DAŢI ÎN GROPI

      Drumul care face legătura dintre municipiile Lupeni şi Vulcan care până mai ieri era brăzdat de gropi este acum plini de flori. Sătui să tot dea cu autoturismele în gropile devenite deja o istorie, mai mulţi cetăţeni au pus mână de la mână au cumpărat pământ, flori şi s-au apucat de plantat. După o muncă de câteva zeci de minute, florile au schimbat în totalitate imaginea şoselei. Şi cum speranţa moare ultima, cetăţenii aşteaptă ca măcar acum autorităţile să astupe craterele adânci mai ceva ca cele de pe lună,CItește mai departe


Un român a realizat inventia mileniului: Ce combustibil foloseste si ce viteza poate atinge. Vezi cum arata motorul inedit

     Un român din Deva continuă să facă senzaţie pe internet la doi ani după cea mai mare realizare din viaţa sa: prima maşină din Lego motorizată din lume. Raul Oaidă din Deva a început să lucreze la bolidul realizat din peste 500.000 de piese galbene, gri şi negre în urma unei asocieri cu un australian din Melbourne, Steve Sammartino. Cei doi au postat pe reţelele de socializare un mesaj prin care cereau finanţări de câte 1.000 de dolari, cu precizarea că investiţia nu va fi recuperată niciodată. CuCItește mai departe


Ce crede BOR despre icoana care plânge de 10 zile: „E nevoie de răbdare”

    Un protopop al Bisericii Ortodoxe Române a fost trimis la Vaslui, să vadă icoana care „plânge” de zile întregi. În timp ce credincioşii cred că au în faţă o minune, reprezentantul BOR susţine că doar timpul va dovedi dacă lacrimile de pe chipul lui Arsenie Boca sunt un miracol. Peste 2.000 de oameni din toată ţara au fost în satul Puşcaşi din Vaslui, să vadă icoana care a lăcrimat timp de 10 zile. Mai marii Bisericii Ortodoxe Române au trimis la faţa locului un protopop, să vadă tabloulCItește mai departe


Încă 1.300 de KILOMETRI DE AUTOSTRADĂ în ROMÂNIA. Pe unde vor trece

    Varianta revizuită a Master Planului General de Transport transmisă Comisiei Europene prevede realizarea a peste 1.300 de kilometri de autostradă, în valoare de 13,739 miliarde de euro, transmite Agerpres. Documentul transmis miercuri CE mai prevede construcţia de drumuri expres, cu o valoare totală estimată de 9,935 miliarde de euro (1.817 kilometri), drumuri Trans-Regio, în sumă totală estimată de 1,7 miliarde de euro (2.887 kilometri), drumuri Euro-Trans, cu o valoare estimată de 190,1 milioane euro (343 kilometri) şi variante de ocolire, în sumă totală estimată de 461 milioane deCItește mai departe


Ţapinarii fentează radarul pădurilor/ Codrii Hunedoarei puşi la pământ fără milă

       Radarul pădurilor poate fi fentat. Activiştii de mediu de la Agent Green au descoperit că, în cel puţin 25 de judeţe din ţară – inclusiv Hunedoara – depozitele de cherestea vând şi lemn fără factură, bon sau chitanţă. Organizația Agent Green atrage atenția că vânzarea de cherestea fără acte prespune și tăieri ilegale de păduri și cere ANAF și Ministerului Mediului și Pădurilor să organizeze razii fără precedent la nivel național. “Să fie clar, cherestea fără factură înseamnă pădure rasă ilegal! N-ai cum să vinzi lemn legalCItește mai departe


Se anunţă o luptă aprigă pentru şefia PSD Hunedoara

     După ce fiecare organizaţie locală din teritoriu îşi va organiza alegerile, care acum sunt în plină desfăşurare, vine rândul Organizaţiei Judeţene a PSD Hunedoara şi, după cum se anunţă, actualul lider Laurenţiu Nistor va avea contracandidaţi la şefia partidului. De cel puţin doi contracandidaţi se vorbeşte până acum în interiorul partidului, iar aceştia ar fi ex-subprefectul de Hunedoara, Gabriel Samoilescu, şi primarul municipiului Brad, Florin Cazacu. Informaţia nu a fost confirmată oficial, cel puţin până la ora actuală, însă nu este deloc exclus să se întâmple aşa, cuCItește mai departe


BILA ALBA/ 08 MAI 2015- DANUT BUHAESCU

    Danut Buhăescu – primar Uricani – pentru că a înţeles importanţa separării politicii de administraţie. Este unul dintre puţinii lideri care nu vor să amestece lucrurile, aşa că trece în eşalonul doi în plan politic.


BILA NEAGRA/ 08 MAI 2015- VICTOR PONTA

   Victor Ponta, primul ministru al Romaniei – pentru ca dovedeste o totala nepasare fata de soarta Complexului Energetic Hunedoara si il lasa sa sa prabuseasca desi mimeaza ajutorul.


Muşcăturile căpuşelor au provocat boala Lyme la 20 de hunedoreni

     O statistică a Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Hunedoara arată că anul trecut au fost 20 de noi cazuri de Borrelioză sau boala Lyme, afecţiune gravă care este provocată de muşcătura de căpuşe. Nota DSP Hunedoara mai arată că 56 de hunedoreni au fost suspicionaşi că au făcut această afecţiune, însă după analize amănunţite, în cazul a 36 dintre ei s-a infirmat diagnosticul. Faţă de anul 2013 s-a constatat o creştere a numărului de cazuri cu 5 pacienţi dar şi o scădere cu acelaşi număr faţă deCItește mai departe


Zonă verde amenajată de municipalitatea Vulcan

    Primăria Vulcan a început modernizarea spaţiului exterior al spitalului din localitate, iar după finalizarea proiectului pacienţii vor avea o zonă în care să poată sta în aer liber, dar se va facilita şi accesul la unele secţii din spital. Zona în care va fi amenajat un mini parc nu era valorificată spune primarul localităţii şi că „a sosit momentul să schimbăm și modul în care arată spațiul de lângă spital, mai bine spus dintre spital și colegiu ( care este în etapa de modernizare a curții interioare)”. GheorgheCItește mai departe


Hoţii de aurolac au fost prinşi

    Luna trecută un comerciant din Piaţa Centrală Petroşani a fost ţinta hoţilor şi s-a ales cu o pagubă de circa 500 de lei. Hoţii au fost surprinşi de camerele video şi păgubitul a ajuns la concluzia că vroiau prenadez şi aurolac pentru a se droga. De altfel, acesta suspecta că indivizii veniseră deja drogaţi să dea spargerea întrucât unul dintre ei şi-a uitat telefonul mobil pe tarabă. Poliţiştii din Petroşani au reuşit să dea de urma lor şi au stabilit că ambii sunt din Petrila. Cei doi hoţiCItește mai departe


Sâmbătă, 9 mai 2015, puteți redescoperi frumusețea lucrurilor mărunte, într-o atmosferă de basm, creată la Festivalul Luminii, de cercetașii din Alba Iulia

    Festivalul Luminii, un eveniment deosebit de spectaculos, realizat de cercetașii Centrului Local ”Axente Sever”, din Alba Iulia, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 19.00, în zona Obeliscului din Cetatea Alba Carolina. Organizatorii promit ”un alt fel de festival, un spațiu de manifestare artistică a tinerelor talente, o atmosfera unică, creată timp de 3 ore”. La fel ca la edițiile anterioare, participanții vor fi așteptați cu mii de candele strălucitoare, în cutiuțe de hârtie (gulguțe) confecționate manual, activităţi de tip atelier (workshop), muzică folk și multe alte surprize,CItește mai departe


Balada celui plecat- Mircea Dinescu

    Am iubit urite dar destepte si frumoase fără capatii, n-am avut inbirea cea dintii n-a avut rabdare să m-astepte. Ingerul ca unghia intoarsa mi-a crescut în carne dimpotriva, mi-ati adus la nastere coliva si la groapa dric cu cioc de barza. Zilele bolesc pe-aici ca anii, anii – zilieri trecuti prin ferma. Va uitarati cu binoclu-n sperma cum vislesc stramosii mei, tiganii. Haida-de! De-a lungul si de-a latul m-ati vinat când nu eram acasa. Chiar si-acum când stau intins pe masa eu sositul rid de eu plecatul.