Afacere de miliarde: Mătură străzile dar închiriază şi utilaje către municipalitatea din Petroşani

       Nu mai puţin de 400 de milioane de lei pe lună plăteşte suplimentar Primăria municipiului Petroşani firmei care se ocupă de curăţenia stradală, Eolian Energy. Asta după ce societatea a câltigat şi licitaţia pentru închirierea unor utilaje către Serviciul de Administrare a Domeniului Public şi Privat.

04-curatenie-1Pentru tot ce înseamna curăţenie stradală – măturat, spălat, stropit şi deszăpezire – Primăria Petroşani a încheiat un contarct de concesiune cu Eolian Energy pentru care se achită lunar de la bugetul local suma de 700 – 800 de milioane de lei. Şi tot Eolian Energy a mai pus mâna pe un contract în valoare de 400 de milioane de lei, după ce municipalitatea a scos la licitaţie, pe SEAP, un contract de închiriere pentru trei utilaje. Este vorba despre un buldoexcavator, un graifer cu autoîncărcare şi o autobasculantă. Pentru toate lunar se plăteşte chirie de 400 de milioane de lei, iar utilajele vor fi folosite pentru colectarra altor deşeuri ce nu fac parte din contractul de concesiune încheiat cu Eolian Energy. „Cu ajutorul acestor utilaje, cei de la SPADPP votr strânge tot ce înseamnă deşeuri nemenajere, cum ar fi resturile rezultate din cosntrucţii. Utilajele vor rămâne şi după ce va funcţiona operatorul unic de colectare şi depozitare a deşeurilor”, a explicat primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi. Edilul a precizat că nu s-a dorit prinderea acestei activităţi în contractul încheiat cu Eolian Energy tocmai pentru a nu vorbi despre un unic operator pentru municipiul Petroşani.