Lonea. Gardul minei a ajuns în subteran

11295704_840969449319359_5173021483563555522_n     Vasile Păduraru a declanşat protestul pentru ca minerii să nu ajungă din nou în curtea CEH şi să întrerupă munca. Este dispus să protesteze până când autorităţile înţeleg situaţia grea a minerilor. „Ce o să-mi facă, rămân şi protestez până când se trezesc şi ei. O să mă împuşte, ce pot să-mi facă pentru că nu am blocat intrarea în curtea minei, nu obstrucţionez pe nimeni. Minerii au ajuns rău de tot, sunt într-o situaţie dezastruoasă, ei au bunăvoinţă dar nu sunt ajutaţi. Uitaţi-vă la gardul minei, lipseşte! Ortacii au luat plasa de sârmă ca să facă susţinerea în subteran (n.r. cu plasa de sârmă este susţinut tavanul galeriei, astfel încât rocile să nu se prăbuşească peste mineri).  Aşa am ajuns, e toată plasa ruginită şi o bagă în mină pentru că nu mai au cu ce lucra”, mai explică Păduraru. Liderul de la Lonea s-a legat ieri cu lanţuri de poarta subunităţii miniere şi a intrat în greva foamei.

Foto:Ilie Pintea