Primarul Nicolae Dunca a făcut posibilă sărbătoarea copiilor şi la Aninoasa

A trecut ceva vreme de când criza bugetară de la Aninoasa anulase chiar şi micile momente de bucurie ale locuitorilor oraşului. Că lucrurile se schimbă, şi mai ales că se schimbă în bine, o demonstrează şi succesul de care s-a bucurat anul acesta sărbătoarea Zilei Internaţionale a Copiilor, organizată anul acesta la Aninoasa prin strădania primarului Nicolae Dunca.
SAM_1602
Peste 300 de copii au venit la sărbătoarea copilăriei de la Aninoasa, organizată în zona terenului de sport din cartierul „Sus pe Vale” pentru a se bucura, alături de părinţi şi bunici de sărbătoarea dedicată lor de autorităţile locale de la Aninoasa.

aninoasa1Copii s-au jucat şi au dansat în jurul unui imens foc de tabără, petrecând câteva ore într-o atmosferă de vis, cum de mult nu a mai existat în oraşul de pe valea Aninoasei. „Le-am oferit copiilor dulciuri, sucuri şi baloane colorate şi, împreună cu ei, am participat cu mare bucurie la cea mai frumoasă zi a copilului, aşa cum de mult nu am avut parte în oraşul nostru”, ne-a declarat Nicolae Dunca, primarul oraşului Aninoasa.

[slideshow_deploy id=’13836′]

 

 
aninoasa2