Pentru ucidere din culpă, mama celor trei îngeraşi arşi de vii riscă 7,6 ani de închisoare!

       Cel mult 7 ani şi jumătate de închisoare. Atâta riscă femeia ai căror copii au ars de vii, încuiaţi în casă, pentru ucidere din culpă.

Alina Ardelean, în vârstă de 38 de ani, este cercetată de poliţişti pentru ucidere din culpă, după ce şi-a încuiat copialşii în casă cu o lumânare aprinsă şi a plecat să-şi cumpere băutură. Neglijaţi ani în şir de cea care le-a dat viaţă, munciţi ca nişte robi, cei trei copialşi şi-au găsit sfârşitul în casa cuprinsă de flăcări, strigând cu ultimele puteri după ajutor. Un ajutor pe care mama lor nu a putut să li-l dea, pentru că era, din nou, prea beată ca să poată ajunge acasă şi să descuie uşa metalică ferecată bine din exterior. Acum ea este cea care trebuie să dea socoteală în faţa anchetatorilor şi riscă să stea ani de zile după gratii. Pentru ucidere din culpă pedeapsa este cuprinsă între un an şi cinci ani de închisoare, dar pentru circumstanţe agravante – au murit trei copii nevinovaţi! – pedeapsa se poate majora cu încă jumătate.

femeie-arestata

Între timp, de înmormântarea celor trei copilaţi se ocupă rudele şi Primăria Uricani, pentru că părinţii lor sunt prea săraci ca să poată să-i conducă la groapă. „Am identificat nişte rude, care se vor ocupa de înmîărmântarea celor trei copii, iar noi vom suporta cheltuielile de la bugetul local. Înmomrântarea va avea loc după ce se va finaliza autopsia, după ce vor ieşi toate actele”, a declarat primarul oraşului Uricani, Dănuţ Buhăescu. Buhăescu a mai scos la iveală un amănunt cutremurător: de pe patul de spital soţul femeii parcă a presimţit ce se va întâmpla şi şi-a trimis soţia să aibă grijă de copii, să mai lase băutura. „Femeia a fost la spital după-amiaza, la soţul ei, înainte să ajungă acasă. După aceea, el a mai sunat-o şi a simţit că a băut. Mi-a povestit că i-a spus să se ducă acasă la copii, să aibă grijă de ei”, a mai spus primarul Buhăescu.

 

Arşi de vii în casa cuprinsă de flăcări

 

Reamintim că în noaptea de dumincă spre luni, trei copilaşi din Uricani a căror mamă inconştientă i-a lăsat singuri în casă şi a plecat în miez de noapte după băutură, au ars în casa cuprinsă de flăcări.

1-profesor-universitar-mort-in-incendiu-la-herculane

Cel mai mic dintre copilaşi abia împlinise un an, iar ceilalţi doi aveau opt, respectiv 10 ani. Incendiu a fost observat în jurul orei 2 noaptea şi a fost atît de puternic încât a cuprins şi acoperişul blocului cu 4 etaje în care copiii locuiau cu mama lor, Alina Ardelean, în vârstă de 37 de ani. „În urma incendiului, un copil de un an a murit carbonizat, sora lui de opt ani a decedat la spital în urma unui stop-cardio respirator, iar fratele lor mai mare, în vârstă de zece ani, a murit intoxicat cu fum. Din primele cercetări rezultă că incendiul a izbucnit de la o lumânare aprinsă lăsată de mama lor”, a spus Bogdan Dănăiaţă, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.

 

Ajutoare de urgenţă pentru vecini

 

Cei trei copii erau singuri acasă în momentul producerii incendiului. Mama lor i-a încuiat în casă şi a plecat. Când s-a întors a văzut flăcările care ieşeau pe geam şi ar fi încercat să-şi salveze pruncii. Nu a reuşit şi a fugit de la faţa locului, fără măcar să anunţe pompierii, care au fost alertaţi de vecinii speriaţi de focul care cuprinsese şi acoperişul blocului. Importante forţe de intervenţie au fost masate la faţa locului,, dar din păcate pentru cei trei copii nu s-a mai putut face nimic. Zeci de apartamente au fost afectate, iar locatarii lor au fost evacuaţi. Nu doar fumul şi flăcările au afectat apartamentele respective, ci şi hidroizolația din smoală a blocului, care s-a topit şia  curs în locuinţe.  Pentru ei, edilii încearcă acum să găsească fonduri pentru a-I sprijini. Primarul Dănuţ Buhăescu spune că o să apeleze la sprijinul Guvernului, pentru ajutoare de urgenţă, dar va încerca să acotde şi sprijin de al bugetul local, în limitele impuse de lege.

[slideshow_deploy id=’14655′]