Cei trei îngeraşi arşi de vii în casă vor fi conduşi astăzi pe ultimul drum

inmormantare
Ultimul drum pentru cei trei copilaşi din Uricani arşi de vii în casă din neglijenţa unei mame iresponsabile, care i-a lăsat singuri cu o lumânare aprinsă, încuiaţi pe exterior.

Astăzi, la ora 13.00 ei vor fi înmormântaţi la Uricani, acolo unde au murit în chinuri, după o viaţă la fel de chinuită. În sicrie albe, la fel ca sufletele lor neprihănite, micuţii îşi vor lua adio de la această lume de unde au plecat în mod atât de brutal. Rudele lor sunt cele care se ocupă de înmormântare, urmând ca administraţia publică locală să deconteze ulterior cheltuielile.

uricaniReamintim că în noaptea de dumincă spre luni, trei copilaşi din Uricani a căror mamă inconştientă i-a lăsat singuri în casă şi a plecat în miez de noapte după băutură, au ars în casa cuprinsă de flăcări.

Cel mai mic dintre copilaşi abia împlinise un an, iar ceilalţi doi aveau opt, respectiv 10 ani. Incendiu a fost observat în jurul orei 2 noaptea şi a fost atît de puternic încât a cuprins şi acoperişul blocului cu 4 etaje în care copiii locuiau cu mama lor, Alina Ardelean, în vârstă de 37 de ani. „În urma incendiului, un copil de un an a murit carbonizat, sora lui de opt ani a decedat la spital în urma unui stop-cardio respirator, iar fratele lor mai mare, în vârstă de zece ani, a murit intoxicat cu fum. Din primele cercetări rezultă că incendiul a izbucnit de la o lumânare aprinsă lăsată de mama lor”, a spus Bogdan Dănăiaţă, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.

Cei trei copii erau singuri acasă în momentul producerii incendiului. Mama lor i-a încuiat în casă şi a plecat. Când s-a întors a văzut flăcările care ieşeau pe geam şi ar fi încercat să-şi salveze pruncii. Nu a reuşit şi a fugit de la faţa locului, fără măcar să anunţe pompierii, care au fost alertaţi de vecinii speriaţi de focul care cuprinsese şi acoperişul blocului. Importante forţe de intervenţie au fost masate la faţa locului,, dar din păcate pentru cei trei copii nu s-a mai putut face nimic.

[slideshow_deploy id=’1053′]