JUNII PETRILENI VOR PREZENTA DANSURI VECHI DE 100 DE ANI ÎN ANKARA

Ansamblul Folcloric ”Junii Petrileni” a pornit la drum miercuri dimineață spre Ankara, Turcia, însă nu în vacanță, ci pentru a reprezenta țara noastră, în speță tradițiile momârlănești vechi de 100 de ani,  în cadrul unui festival internațional care se va derula pe parcursul a cinci zile.

21694_463114650506742_938134213765440290_n

 


“Este un festival internațional, la care vor participa mai multe țări. Noi vom reprezenta Valea Jiului, mai exact orașul Petrila și România. Am pregătit dansuri tradiționale, mai precis jienele care se joacă în Valea Jiului”,
a declarat coregraful Constantin Cigmaian.

Această deplasare se datorează unui alt festival care a fost organizat la Târgu Mureș la sfârșitul lunii trecute, unde marele premiu a constat tocmai în participarea la Festivalul Internațional din Ankara. Fericirea este cu atât mai mare cu cât este și prima deplasare a tinerilor în afara granițelor țării, chiar dacă vor pleca numai 15 din cei 36 de de membri.

 “Noi suntem 36, dar numai 15 vor participa la acest festival. Toți sunt foarte încântați, pentru că este prima data când participăm la un festival international în afara țării”, a adăugat Constantin Cigmaian.

Serviciile de cazare și masă le sunt asigurate participanților de către organizatori, însă nu și transportul. Datorită unor sponsori precum Consiliul Local al orașului Petrila și alți oameni de afaceri din localitate și acest lucru a fost realizat într-un timp foarte scurt, pentru ca Junii Petrileni să poată pleca la drum.

[slideshow_deploy id=’13835′]