duminică, iunie 21st, 2015

 

Avram Iancu se pregăteşte pentru o nouă tentativă de a traversa Canalul Mânecii

 Avram Iancu, românul care şi-a propus să traverseze Canalul Mânecii înot, pregăteşte o nouă tentativă, iar  astăzi a şi susţinut un antrenament  în acest sens, înotând în apele Dunării pe o distanţă de 42 de km, între localităţile Gropeni – Brăila – Galaţi. “Antrenamentul a decurs excelent, însă a fost mai dificil decât mă aşteptam” a declarat sportivul pentru Avântul Liber.ro. Vom reveni cu mai multe amănunte în ediţiile următoare ale publicaţiei noastre. [slideshow_deploy id=’13842′]    


Economie de 200 de mii de lei pentru Primăria Petroşani

Municipalitatea Petroșani a făcut o economie de circa două miliarde de lei vechi, în anul 2014, la energia electrică consumată pentru iluminatul public. Municipalitatea a achiziţionat de pe bursă energia necesară la un preţ cu peste 30 de procente faţă de cel practicat de furnizorul tradiţional cu care avea contract. Astfel, edilii din Petroşani au decis ca în acest an să achiziţioneze şi energia electrică necesară unor consumatori din subordine cu  ar fi școlile sau Spitalul de Urgență din Petroșani. [slideshow_deploy id=’16047′]


„Juniorii” au câştigat Cupa Nedeii Vulcănene la fotbal

Prima dintre competiţiile sportive programate în cadrul ediţiei din acest an a „Nedeii Vulcănene” s-a încheiat astăzi la Vulcan, odată cu finala Cupei Nedeii Vulcănene la fotbal. Trofeul a fost adjudecat de echipa „Juniorii”. Vom reveni cu amănunte. [slideshow_deploy id=’16047′]


Şeful de promoţie al absolvenţilor de la Colegiul Leonida a primit un laptop

Eleva Vasile Ana Maria, din clasa a XII-a F de la Colegioul Tehnic „Dimitrie Leonida” este şefa de promoţie a absolveţilor de la această unitate de învăţământ din Valea Jiului. Ea a primit din partea Asociaţiei „Information& Quality” un laptop. Premiul substanţial oferit de asociaţia condusă de familia laura şi Lucian Lupu Dima a devenit o tradiţie la acest colegiu din Petroşani. „Acest premiu este oferit de familia Dima în memoria celei care a fost prof. Margareta Dima, unul dintre cei mai apreciaţi dascăli ai Colegiului „Dimitrie leonida” şi mulţiCItește mai departe


Invitaţie la trofeul „PRO-PARÂNG” Ediţia a I-a, 2015

În perioada 26-28 iunie 2015, Asociaţia Schi Turism Montan „Pro-Parâng” Petroşani, va organiza în cadrul Campionatului Naţional de Turism Sportiv “Ştafeta Munţilor”, cea de-a treia etapă de campionat din cele zece programate, intitulată Trofeul „PRO-PARÂNG”. Locul de desfăşurare al competiţiei este Masivul Parâng, competitorii având posibilitarea de a parcurge traseul principal de creastă până pe vârful Parângul Mare şi, o parte dintre ei, mai departe, traseul de legătură spre lacul Mija. Punctul de comandă şi tabăra de corturi va fi amplasată în zona Clubului Sportiv Şcolar Petroşani şi Cabana ANEFSCItește mai departe


Decesul fulgerător al profesorului Aron Poantă, deschide bătălia pentru alegerea unei noi conduceri la Universitatea din Petroşani

Trecerea subită în nefiinţă a rectorului Universităţii din Petroşani, remarcabilul prof.univ.dr.ing. Aron Poantă a întristat, pe de o parte, comunitatea academică din Valea Jiului însă, pe de altă parte, a deschis mai repede decât prevedea calendarul oficial, bătălia pentru succesiunea la fotoliul de rector al instituţiei de învăţământ superior din Valea Jiului. Profesorul universitar Aron Poantă împlinea peste mai puţin de o lună, vârsta de 65 de ani şi, potrivit reglementărilor legale în vigoare, urma să se pensioneze. În plus, mandatul său de rector al Universităţii din Petroşani, laolaltă cuCItește mai departe


Vulcanul intră-n sărbătoare. Începe „Nedeia Vulcăneană”

Probabil cea mai aşteptată şi cea mai apreciată nedeie tradiţională din Valea Jiului, cea de la Vulcan, este pe punctul de a începe, de la Sânziene şi până la Sânpetru. Timp de aproape o săptămână, Vulcanul va fi scena unor evenimente culturale, artistice, sportive şi educaţionale de excepţie, reunite sub genericul celei de-a 43-a ediţii a prestigioasei manifestări publice cunoscută drept “Nedeiea Vulcăneană”. Împreună cu echipa sa de consilieri locali, cu funcţionarii din primărie dar şi cu o contribuţie semnificativă a societăţii civile vulcănene, primarul Gheorghe Ile a reuşit săCItește mai departe


Au început lucrările la reabilitarea DN 66A în Câmpu lui Neag

După ce, luna trecută, autorităţile au dat ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare a DN 66 A la Aninoasa şi Uricani, zilele trecute acetea au îjnceput în mod efectiv. La Uricani, primele lucrări au început pe tronsonul de drum din centrul satului Câmpu lui Neag, o zonă cu un drum pentru modernizarea căruia pentru realizarea căreia primarul oraşului Uricani Dănuţ Buhăescu se zbate de aproape doi ani. Potrivit reprezentanţilor firmei care execută acest proiect de investiţii, lucrările vor fi finalizate în toamna acestui an, la Uricani. Stadiul de desfăşurareCItește mai departe


Migală şi talent la concursul internaţional de desen “Lupul de argint” de la Lupeni

Concursul internaţional de desen “Lupul de argint”, ajuns la cea de-a IX-a ediţie, şi-a desemnat săptămâna trecută, câştigătorii. La ediţia din acest an concursului, care a avut ca temă “Să iubim şi să îngrijim natura”, au participat un număr de 238 de elevi, din România şi Ungaria. Juriul format din profesori de specialitate a deliberat şi i-a desemnat pe cei mai buni. Câştigătorii acestei ediţii sunt: – din România: Marele Premiu “Lupul de argint” – Zmed Iulian; -Locul I: Darie Natalia, Asoltanei Elena Bianca, Burcea Diana şi Hoca Adonis; -LoculCItește mai departe


Maşini sechestrate şi amenzi de peste 11 mii de lei

      Polițiștii Serviciului Rutier Hunedoara au demarat operaţiunea „ocazia”, iar la prima razie mai mulţi şoferi au rămas fără maşini ori au primit amenzi consistente. Acţiunea poliţiştilor a fost derulată la nivelul întregului județ şi a urmărit să-i descopere pe şoferii care efectuează transport public de persoane, contra cost. În urma controalelor, au fost amendaţi 20 de şoferi, valoarea sancţiunilor fiind de peste 11.200 lei. Poliţiştii dau ca exemplu un şofer de 40 de ani, din orașul Simeria, care  transporta patru  persoane cu maşina proprie. Întrebaţi de poliţişti,CItește mai departe


Finanţare pentru Festivalul „OPERA NIGHTS”

Executivul municipalităţii hunedorara cere aleşilor locali să aprobe finanţarea cu până la 70.000 lei, pentru organizarea şi desfăşurarea în localitate Festivalului de operă și muzică clasică  „OPERA NIGHTS”, festival devenit deja tradiţie în municipiul de pe Cerna. Pentru ediţia din acest an, organizatorii festivalului îşi propun să aducă în municipiul Hunedoara spectacole precum: „Traviata”, „Nabucco”, „Liliacul” şi un recital „Master Class”. Spectacolele vor avea loc la Castelul Corvinilor, iar devizul estimativ privind alocarea sumei de până la 70.000 lei a fost dat aleşilor pentru a-l consulta, astfel încât proiectul săCItește mai departe


CNS Cetate Deva – Gilortul Târgu Cărbunești 8-2

Zi de mare sărbătoare, astăzi, în capitala judeţului Hunedoara. CNS Cetate Deva s-a impus în prima partidă a barajului cu scorul de 8-2 în faţa celor de la Gilortul Tg Cărbuneşti. La un asemenea rezultat, devenii sunt deja cu un pas în Liga a III-a, situaţia promovării nemaiputând fi, cel puţin teoretic, schimbată. La cum arată scorul am putea spune că pe teren s-a aflat o singură echipă, însă oaspeţii au reuşit să marcheze de două ori şi în acest fel şi-au apărat onoarea. Ploaia de goluri a fost începutăCItește mai departe


Tradiţii şi obiceiuri legate de SOLSTIŢIUL DE VARĂ

           Solstiţiul de vară este marcat în fiecare an în jurul zilei de 21 iunie, atunci când în emisfera nordică Soarele se află la cea mai mică distanţă faţă de Pămând, dând naştere cele mai lungi zile din an. În această zi specială au loc o sumedenie de tradiţii şi obiceiuri, păstrate încă din cele mai vechi timpuri. Totodată, solstiţiul de vară este prilejul unor magii puternice, axate în special pe dragoste ori sănătate. Astfel, ziua în care ne bucurăm cel mai mult de lumina solarăCItește mai departe


Armata caută soldaţi voluntari! Care sunt condiţiile şi câţi bani se primesc?

            Serviciul militar ar putea să fie reintrodus. Însă nu va fi obligatoriu, ci pe bază de voluntariat. Mircea Duşa, ministrul Apărării, le cere parlamentarilor să treacă rapid legea prin care armata ar putea să pregătească voluntari. Rezerviştii voluntari vor fi oamenii pe care armata se va baza în cazul în care se declară stare de mobilizare, de asediu sau de război. Cei care vor să aibă acest statut trebuie să participe necondiţionat la misiuni interne şi externe, să anunţe unitatea militară dacă părăsesc domiciliulCItește mai departe