marți, iunie 23rd, 2015

 

Încep Zilele Culturii şi Credinţei la Deva

În perioada 25-30 iunie va avea loc a II-a ediţie a manifestării „Zilele Culturii şi Credinţei la Deva“, cu ocazia prăznuirii Sfinţilor Petru şi Pavel, hramul Catedralei Episcopale şi al municipiului Deva. Din program fac parte conferinţe, dezbateri şi concerte. La eveniment participă ca invitat şi Andrei Pleşu, care va susţine o conferinţă şi va participa la o masă rotundă despre identitatea românilor prin cultură şi Biserică într-o lume globalizată. Manifestarea „Zilele Culturii şi Credinţei la Deva“, ediţia a II-a, este organizată de Episcopia Devei şi Hunedoarei, Primăria Muncipiului Deva,CItește mai departe


Prorectorul Marius Marcu va conduce Universitatea din Petroşani până la alegeri

Senatul Universităţii din Petroşani a decis astăzi ca atribuţiile specifice funcţiei de rector al instituţiei de învăţământ superior de la Petroşani să fie exercitate de către conf.univ.dr.ing. Marius Marcu. Acesta este în prezent prorector al Universităţii din Petroşani. Interimatul la conducerea Universităţii din Petroşani survine în urma decesului fulgerător al rectorului prof.univ.dr.ing. Aron Poantă. Prorectorul Marius Marcu va conduce cu statut de interimat activitatea curentă a Universităţii din Petroşani până la organizarea de noi alegeri pentru întreaga echipă de conducere a Universităţii, programate pentru începutul anului viitor. [slideshow_deploy id=’13836′]


Sărbătoarea Sânzienelor la Straja

Cu o tradiţie de câteva sute de ani, sărbătoarea Sânzienelor va fi marcată, miercuri 24 iunie, în staţiunea turistică Straja din municipiul Lupeni. Aici vor avea loc o slujbă religioasă, la schitul din staţiune (cu începere de la ora 12,00), dar şi un concurs tradiţional de călărie la care participă mai mulţi proprietari de cai din gospodăriile momârlăneşti de pe Valea Jiului. „Conform unei tradiţii de sute de ani, flăcăii din cătunele de munte, proprietari de turme de oi, se întrec pe un traseu greoi, în munţi, călare pe ceiCItește mai departe


Judecată pentru lipsire de libertate şi lovire / Mama criminală din Uricani îşi va afla pedeapsa peste o săptămână

            Magistraţii de la Judecătoria Petroşani au amânat pronunţarea sentinţei pentru data de 30 septembrie în dosarul Alinei Ardelean, femeia care din neglijenţă şi-a ucis trei copilaşi. Este vorba despre cazul băieţelului în vârstă de doar 7 ani, sechestrat de femeia din Uricani şi agresat fizic. Dosarul a fost instrumentat de procurorii din Petroşani şi s-a aflat pentru soluţionare pe rolul Judecătoriei Petroşani. Faptele s-au petrecut în luna mai 2013. Atunci, poliţiştii din Uricani au fost alertaţi de un bărbat din localitate, care le-a povestitCItește mai departe


Au început reparaţiile la „blocul groazei” din Uricani

Autorităţile locale din oraşul Uricani au dat luni ordinul de începere a lucrărilor la acoperişul blocului de pe strada Progresului, care a fost distrus în urma incendiului provocat de femeia care, într-o clipă de inconştienţă, a provocat decesul crunt al propriilor săi copii. Lucrările de refacere a acoperişului sunt executat cu fonduri exclusiv de la Consiliul local, care a aprobat în acest sens, în regim de urgenţă, suma necesară pentru această investiţie. Viceprimarul oraşului Uricani, Corneliu Braia spune că „această lucrare se impuneaa fi realizată cu maximă urgenţă, având înCItește mai departe


Lista completă a artiştilor care vor cânta la „Nedeia Vulcăneană”

Autorităţile publice de la Vulcan au făcut publică lista completă a artiştilor care vor evolua, în această săptămână, la cele trei zile de spectacol live pe scena „Nedeii Vulcănene”. Spectacolele încep de vineri după-amiaza, cu cele mai cunoscute „staruri” din Vulcan şi din Valea Jiului, continuă sâmbătă seara cu un concert de muzică uşoară, disco-pop, şi se încheie duminică după-amiază, cu un recital folcloric de excepţie. Va prezentăm, afişele oficiale ale spectacolelor Nedeii Vulcănene.


Grupul de prieteni” are drept consilier un secretar de stat şi drept specialist în comunicare un tânăr jurnalist

Asociaţia Grupul de prieteni, constituită la Petroşani din personalităţi ale vieţii publice locale, are începând de astăzi un nou consilier şi un specialit în comunicare. Astfel, Grupul de prieteni urmează a fi consiliat de secretarul de stat Gabriel Lungu. Acesta este cunoscut în Valea Jiului ca”strateg în administraţie şi politică”. Lungu a îndeplinit, de-a lungul carierei sale, diverse funcţii în administraţia locală. El a fost jurist la Prefectură, consilier personal al primarului din Lupeni, administrator de municipiu, preşedinte al Consiliului de administraţie al Spitalului Lupeni, consilier la Camera Deputaţilor, consilierCItește mai departe


Au reînceput lucrările de reabilitare a Spitalului de Urgenţă Petroşani

   Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi,a  fost marţi la Spitalul de Urgenţă Petroşani, pentru a vedea care este stadiul lucrărilor de reparaţii. Un proiect  amplu, aflat în derulare, care ar trebui finalizat peste doi ani, asta dacă vor fi asigurate şi alocaţiile bugetare în acest sens.   Anul acesta s-au alocat 7 milioane de lei, bani cu care se va efectua reparaţia capitală a spitalului, însă se va achiziţiona şi o parte din aparatura absolut necesară. Banii vin de la Ministerul Sănătăţii, dar şi Consiliul Local are oCItește mai departe


Sistarea activităţii la Termocentrala Paroşeni ajunge pe masa lui Ponta

   Situaţia îngrijorătoare de la Termocentrala Paroşeni, care şi-a interrupt din nou activitatea, va ajunge pe masa ministrului Energiei şi chiar a primului ministru. Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi, este decis să trimită o adresă oficială în acest sens pentru a semnala situaţia discriminatorie dintre Valea Jiului şi Deva. Asta pentru că, în timp ce Termocentrala Paroşeni este oprită, din cauză că nu mai are cărbune să funcţioneze, la Mintia nu sunt probleme deşi se alimentează din aceeaşi “sursă”, respective unităţile miniere din Valea Jiului. Exploatările de huilăCItește mai departe


Consumul de etnobotanice i-a trimis la spital

      După ce au consumat substanţe etnobotanice, 10 hunedoreni au ajuns anul trecut la spital, iar trei dintre ei au avut nevoie de internare, potrivit datelor Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara. Numărul celor care au ajuns la spital este în creştere faţă de 2013, arată aceleaşi statistici, când au fost  înregistrate 7 intoxicaţii cu substanţe psihotrope şi tot trei internări. Informaţiile au fost făcute publice în contextul Zilei Mondiale de Luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri, care se celebrează în fiecare an în data de 26CItește mai departe



BILA NEAGRA 23 IUNIE 2015/ ILIE PADUCEL

       Ilie Paducel , primarul orasului Petrila pentru „tentativa” de a-si cumpara un loc caldut la UNPR, oferind la schimb noua hectare de luciu de apa cu o redeventa de doar 1500 de lei pe an, intr-  un contract parafat pe 10 ani cu o asociatie satelit a unui lider al UNPR .                 [slideshow_deploy id=’16047′]


BILA ALBA 23 IUNIE 2015/CRISTIAN MERISANU

       Cristian Merisanu , viceprimarul municipiului Vulcan, pentru ca demonstreaza prin tot ceea ce face ca este un foarte bun coechipier administrativ si politic al primarului Gheorghe Ile, impreuna cu care face cea mai buna echipa in fruntea unei administratii locale din Valea Jiului.     [slideshow_deploy id=’16047′]


Iulian Opriş

Dacia cea mai vandută maşină în România

Dacia rămâne şi anul acesta cel mai vândut autoturism de pe piaţa românească, cel puţin aşa reiese din cifrele afişate de producătorul de la Mioveni. În primele 5 luni ale acestui an, Dacia a vândut 6285 de maşini, cu 40% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Dacia este de departe cel mai popular autoturism din ţara noastră, pe locul secund, în clasamentul autoturismelor înmatriculate şi la mare distanţă, vine producătorul german Volkswagen sursa digi24 [slideshow_deploy id=’13836′]


Trei poliţişti din Călan, cercetaţi disciplinar pentru că au băgat un localnic în portbagajul maşinii

     Poliţiştii au intervenit la un scandal izbucnit pe stradă între trei bărbaţi şi i-au ridicat pe aceştia pentru a-i duce la audieri, iar pe unul dintre ei l-au urcat în portbagajul maşinii pentru că nu mai era loc în autoturism. Potrivit primarului din Călan, cel mai probabil, cei doi agenţi ai Poliţiei Locale Călan se vor alege cu mustrare, fiind la prima abatere disciplinară. În ceea ce îl priveşte pe agentul de la Poliţia Călan, acesta este cercetat disciplinar de IPJ Hunedoara şi riscă sancţiuni.     [slideshow_deployCItește mai departe


Activiştii de mediu se luptă în instanţă pentru Râul Alb

     Magistraţii Tribunalului Hunedoara trebuie să tranşeze poblema Râului Alb, apărat de activiştii de mediu. Aceştia cer suspendarea, respectiv anularea acordului de mediu dat de APM Hunedoara pentru construcţia hidrotehnică de pe Râul Alb din Retezat. Ambele cauze, aflate pe rolul Tribunalului Hunedoara, au avut primul termen de judecată, însă instanţa a dispus amânarea judecăţii lor. Dacă în ceea ce priveşte suspendarea actului administrativ termenul a fost stabilitpentru data de 2 iulie, dosarul privind anularea respectivului act a fost amânat până după vacanţa judecătorească, respectiv pentru data de 2CItește mai departe


Se ghidează după cutume?!/ Ce împiedică Biserica Ortodoxă Română să-l canonizeze pe Arsenie Boca?!

     Tot mai multe voci susţin că mai marii Bisericii Ortodoxe Române nu vorbesc despre o posibilă canonizare a Părintelui Arsenie Boca din cauza unei cutume.  Astfel, potrivit vechilor practici, între momentul canonizării şi momentul decesului celui considerat sfânt ar trebui să treacă cel puţin 100 de ani. Aproape 75 de ani ar trebui să mai treacă până când va fi luată în discuţie de către Biserica Ortodoxă Română canonizarea lui Arsenie Boca, potrivit unor informaţii de ultimă oră vehiculate în spaţiul public dar neconfirmate (si nici infirmate) pânăCItește mai departe


Reabilitarea drumului din Defileul Jiului- o bătaie de joc (Video)

     Spaniolii care au câştigat contractul pentru reabilitarea DN 66 între Petroşani şi Tg. Jiu nu vor termina nici anul acesta lucrarea, deşi termenul de finalizare era finele anului 2013. Calvarul şoferilor care vor să ajungă în sudul ţării prin Defileul Jiului nu se va sfârşi nici în acest an, iar autorităţile statului sunt nepăsătoare şi-i permit constructorului spaniol să depăşească termenele fără teamă de consecinţe. Inclusiv şefii CNADNR i-au prins pe constructori că se prefăceau că lucrează, au ameninţat cu sancţiuni şi apoi s-au înmuiat. La un anCItește mai departe


Deputatul Resmeriţă se judecă cu ANI la instanţa supremă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va judeca recursul formulat de deputatul Cristian Resmeriţă la sentinţa, defavorabilă lui, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în procesul dintre Resmeriţă şi Agenţia Naţională de Integritate. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la finele săptămânii trecute, dar încă nu a primit termen de judecată. Reamintim că, în data de 18 mai magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia au dat verdictul în cazul Resmeriţă vs. ANI, iar sentinţa nu i-a fost favorabilă alesului din ValeaCItește mai departe


CĂRAREA DIN ROMÂNIA PE CARE OAMENII RISCĂ SĂ DISPARĂ FĂRĂ URMĂ

Foarte multe voci fac referire la existența unor portaluri în Munții Bucegi, care ar explica fenomenele stranii care au loc frecvent aici. Prin Bușteni circulă numeroase povești despre locurile misterioase din inima Munților Bucegi. Localnicii spun că ar exista portaluri care  leagă Valea Urlătorii de Valea Albă sau de Valea Cerbului. Poveștile par a fi confirmate chiar de mărturiile turiștilor care ajung în Valea Urlătorii. De-a lungul vremii, nu puțini au fost cei care au povestit că  pe drum s-au întâlnit cu oameni complet dezorientați, care fie nu știau undeCItește mai departe


VIDEO Românii plătiţi să caute opt ore pe zi prin gunoaie. Nepăsarea bogaţilor le-a trimis animale moarte şi seringi pe banda cu „deşeuri reciclabile”

Pentru o valorificare cât mai bună a deşeurilor colectate din Timişoara, societatea de salubritate Retim a investit în urmă cu cinci ani peste cinci miloane de euro într-o staţie de sortare a gunoiului. Într-un miros greu de suportat câţiva oameni sortează gunoiul pe care timişorenii ar fi trebuit să îl colecteze selectiv. Societatea de salubritate din Timişoara a introdus de ani buni sistemul de colectare duală, punând la dispoziţia timişorenilor pubele în care se pot colecta deşeuri reciclabile, plastic şi carton, şi deşeuri menajere. Totul pentru a recicla cât maiCItește mai departe