Deputatul Resmeriţă se judecă cu ANI la instanţa supremă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va judeca recursul formulat de deputatul Cristian Resmeriţă la sentinţa, defavorabilă lui, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în procesul dintre Resmeriţă şi Agenţia Naţională de Integritate.

reDosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la finele săptămânii trecute, dar încă nu a primit termen de judecată.

Reamintim că, în data de 18 mai magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia au dat verdictul în cazul Resmeriţă vs. ANI, iar sentinţa nu i-a fost favorabilă alesului din Valea Jiului. Cristian Resmeriţă a vrut să scape în instanţă de statutul de “penal” pentru conflict de interese, stabilit de Agenţia Naţională de Integritate, însă magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia, care au analizat dosarul, au respins acţiunea formulată de Resmeriţă. “Respinge ca nefondată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Resmeriţă Cornel Cristian împotriva pârâtei Agenţia Naţională de Integritate, cu sediul în Bucureşti, sector 1, B-dul Lascăr Catargiu, nr. 15 având ca obiect anularea Raportului de Evaluare nr. 995/G/II din 12.01.2015 întocmit de Inspecţia de Integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate”, se arată în dispozitivul sentinţei.

Agenţia Naţională de Integritate a stabilit că a fost în conflict penal de interese. Fiul primarului din Lupeni este acuzat că şi-a angajat fratele la biroul parlamentar. În data de 12 ianuarie, Agenția Națională de Integritate a constatat existența conflictului de interese de natură administrativă și penală în cazul deputatului PSD din Valea Jiului şi a  comunicat că acesta „a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât, în calitate de deputat, a încheiat contractul civil nr. 529/2009, prin care fratele său, Lucian Marius Resmeriţă, a fost angajat  în funcția de consilier în cadrul Biroului parlamentar nr. 275 din localitatea Vulcan, Județul Hunedoara. Beneficiul patrimonial obţinut în perioada ianuarie 2009 – aprilie 2012 de către Lucian Marius Resmeriţă a fost de 56.876 Lei (aprox. 12.640 Euro)”. Pe de altă parte, Agenția Națională de Integritate a sesizat şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.