CEH are LIBER la accesarea ajutorului de stat

           Complexul Energetic Hunedoara poate accesa prima tranşă a împrumutului aprobat de Guvernul României.

download (9)Este vorba despre cel de-al doilea ajutor de stat aprobat de Guvern, în valoare totală de 167 de milioane de lei, care va fi acordat în două tranşe. Acest împrumut poate fi accesat de compania energetică, după ce Ordonanța de Guvern prin care s-a alocat suma respectivă ca ajutor de stat individual pentru salvare, a fost publicată în Monitorul Oficial. Cele 167 de milioane de lei vor fi acordate în două tranşe, iar prima tranşă are valoare de 98,4 milioane de lei potrivit deciziei Executivului. Suma va fi împărţită pentru achiziţionarea certificatelor de carbon pentru cele două termocentrale, respectiv pentru a achita TVA-ului aferent instalației de desulfurare de la Termocentrala Paroșeni, dar şi pentru efectuarea reparațiilor la grupurile energetice de la termocentralele Mintia și Paroșeni. De precizat, însă, că banii sunt alocaţi strict pentru sectorul energetic şi în condiţii foarte bine determinate şi niciun leu nu poate ajunge pentru divizia minieră.

« Ajutorul reglementat prin acest act normativ nu se acordă în sectorul cărbunelui și pentru a demonstra că nu va fi utilizat în sectorul minier, activitatea minieră a societății se va separa legal de celelalte activități. În acest scop, după intrarea în vigoare a acestei ordonanțe de urgență și având în vedere că ajutorul de stat individual de salvare a fost autorizat de Comisia Europeană în data de 21 aprilie 2015, societatea va iniția demersurile pentru separarea activității miniere de celelalte activități », a precizat Guvernul într-un comunicat.

Condiţii stricte de acordare

De asemenea, Executivul spune că acordarea celei de-a doua tranşe, în sumă de 68, 524 milioane lei este condiţionată de reîntregirea veniturilor rezultate din privatizare, respectiv de rambursarea împrumutului acordat în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.11/2015 privind acordarea unui împrumut Societății Complexul Energetic Hunedoara S.A. din venituri realizate din privatizare. « Împrumutul se acordă, în baza unei analize economico-financiare realizate de către EximBank – S.A. în vederea stabilirii capacităţii de rambursare. Rambursarea împrumutului de 167 de milioane de lei se efectuează integral, în termen de 6 luni de la acordarea acestuia, împreună cu dobânda aferentă. Până la data scadenței împrumutului, Societatea Complexului Energetic Hunedoara S.A. are obligația să prezinte Ministerului Finanțelor Publice planul de restructurare notificat Comisiei Europene. În baza acestui Plan de restructurare, la solicitarea societății, Ministerul Finanţelor Publice poate prelungi perioada de acordare a împrumutului, în aceleași condiții de dobândă. Dacă în termen de 6 luni de la momentul acordării împrumutului de stat individual pentru salvare, societatea nu prezintă un plan de restructurare sau dovada restituirii ajutorului de stat individual pentru salvare, aceasta este obligată să prezinte un plan de lichidare voluntară », se mai arată în comunicatul menţionat anterior.

[slideshow_deploy id=’13842′]