Incompetenta sau nesimtire? Drumarii de pe DN 76 Deva – Brad sunt de negasit

Miercuri, 1 iulie, Narcis Neaga, Directorul General al CNADNR, a efectuat o vizită neanunțată pe șantierele de pe DN 76, Deva – Oradea.Ca urmare a neregulilor constatate, constructorii care execută proiectele de modernizare sunt avertizati ca, se va recurge la rezilierea contractelor si la pierderea dreptului de a mai lucra in Romania.

images (3)„Pe primele două tronsoane pe care lucrează firmele Selina și Porr am întâlnit doar 8 muncitori. Pe tronsonul următor gestionat de Viales n-am întâlnit niciun muncitor, iar pe cel de-al patrulea unde lucrează cei de la Construct Mod am numărat 18 prezențe fizice, dar nu lucra nimeni. L-am căutat pe Inginerul reprezentant al DRDP Timișoara, nici urmă. L-am sunat pe directorul regional și i-am dat dispoziție ca de luni, împreună cu cei responsabili pentru lucrările de pe DN 76 să fie pe șantiere pentru supravegherea lucrărilor. La fel și cei de la Unitatea de Implementare de la sediul central. Luni i-am convocat în ședință pe toți factorii responsabili de acest proiect. I-am avertizat în nenumărate rânduri că lucrurile nu merg, acum urmează sancțiuni. Pe tronsonul gestionat de AZVI se lucrează, dar nu la capacitate maximă, iar pentru ultimul tronson, cel gestionat de SCT, căruia i s-a reziliat contractul, în următoarele zile se va relicita pentru continuarea lucrărilor la partea carosabilă. Săptămâna viitoare voi avea o ședință cu toți constructorii de pe DN 76, care vor fi avertizați că în cazul în care lucrurile nu intră pe un făgaș normal va urma rezilierea contractelor. În ritmul actual, lucrările pe DN 76 nu vor fi finalizate nici în 2017. Și atunci, dacă noi vom pierde bani europeni din cauza nefinalizării acestui proiect de către constructori, sa-și piardă și ei dreptul de a mai lucra în România. Știu că toată lumea dă vina pe noi, cei de la CNADNR, dar este inadmisibil ca de acum o lună, cand am vizitat șantierele și când constructorii s-au angajat să lucreze la capacitate maximă, acum să constat că am rămas la același stadiu. Ca și la Lotul 3 de pe Orăștie – Sibiu și aici lansez un advertisment public constructorilor care nu-și respectă angajamentele”, a declarat Narcis Ștefan Neaga,  potrivit unui comunicat CNADNR.

 

[slideshow_deploy id=’16047′]