Şi-a pierdut nevasta

                       Un tânăr din Petroşani şi-a pierdut soţia şi le-a cerut ajutor poliţiştilor care veniseră să prindă cerşetorii ce-şi fac veacul la semafoarele de la intrarea în Defileul Jiului.

download (1) Scene tragi-comice la intrarea în Defileul Jiului, unde mai mulţi copiii cerşesc la semafoarele care dirijează circulaţia pe drumul naţional ce leagă Hunedoara de Gorj. Pentru că sunt exploataţi de proprii părinţi, poliţiştii din Aninoasa au făcut o verificare în zonă, însă la apariţia lor toţi cerşetorii au fugit sub un pod de pe malul Jiului de Vest, sperând că-şi vor pierde urma în vegetaţia deasă. Oamenii legii au coborât după ei însă cei mai mulţi au reuşit să fugă. Dacă tot erau prin zonă, un tânăr din Petroşani care-şi căuta consoarta s-a gândit că are şanse mai mari să o găsească împreună cu ei. „A plecat de acasă, stă pe aici cu copiii care cerşesc la semafor. Am văzut-o, dar a fugit când a văzut poliţia. Tot a mai plecat de acasă şi dădeam de ea aici, stă la pod, la cerşit. Acum s-a speriat, că a mai fost luată pentru cerşit şi când a văzut că vin poliţiştii cred că a trecut Jiul. Am căutat-o şi prin apă, dar e mică şi nu avea cum să se înece. S-a ascuns prin bălării”, a spus downloadtânărul. Poliţiştii au scotocit zona dar nu au reuşit să dea de urma ei. La plecarea oamenilor legii, femeia a ieşit din ascunzătoare şi s-a instalat iarăşi la cerşit.

 

 

 

 

 

 

 

 

[slideshow_deploy id=’13836′]