Aforismele lui Butulescu au fost publicate în Belarus

COPERTA CARTE BELARUS_Page_1
După ce au trecut Atlanticul (Canada, SUA, Mexic, Ecuador, Argentina), după ce au parcurs toate statele balcanice, după ce s-au publicat în toate limbile Europei Occidentale, aforismele lui Valeriu Butulescu se îndreaptă acum spre Răsărit. Această direcţie nu este însă o premieră. Cărţile autorului din Petroşani circulă de mult timp în Rusia, Ucraina, Estonia, Georgia, Mongolia, Siria, Liban, Iordania, Armenia, Iran, Israel, ajungând chiar în Extremul Orient (China, Vietnam). De data aceasta cartea apare şi în limba belarusă, tradusă de scriitoarea Mira Luksha, care semnează şi o amplă prezentare bio-bibliografică a autorului. Lucrarea a apărut sub egida şi cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din Belarus, într-o ţinută grafică de excepţie. Prefaţa cărţii este semnată de însuşi Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Belarus (Filiala Regională Brest), dl Anatoli Kreydich şi poartă titlul: Magnetismul sincerităţii la Valeriu Butulescu. Din această prefaţă reproducem un scurt fragment:
„O carte de aforisme. Nu un roman sau o povestire. Nici măcar o colecţie de proză scurtă. Doar câte un rând, sau două. Dar ce conţinut au aceste rânduri!(…)
Am citit şi recitit aceste aproape o mie de aforisme, care acum trăiesc în mine, ca şi cum ar fi fost o parte a eului meu. Cred că ele au fost mereu în mine, dar eu nu am ştiut acest lucru până nu le-am citit. Ele au umplut în mine un loc gol.(…)
De aceea am scris acest cuvânt către cititori, în speranţa că sinceritatea autorului acestor capodopere scurte ne va uni, nu doar pe noi doi, ci o mulţime de oameni care gândesc la fel, din lumea întreagă. Că ne putem bucura de frumuseţe fără să ne cunoaştem între noi, căpătând sentimentul că noi, spiritele înfrăţite, nu suntem singuri pe acest pământ.”

butulescu premiu11Pe marginea acestui eveniment, Valeriu Butulescu a făcut următoarea declaraţie: „Această nouă apariţie mă bucură, desigur. Mulţumesc tuturor celor implicaţi, inclusiv Uniunii Scriitorilor din Belarus. Faptul că aceste aforisme percutează eficient în spaţii spirituale diferite este o satisfacţie Şi nu una neapărat personală. Eu o socotesc o mică victorie a literaturii noastre.”
Cartea va fi prezentată în curând, la Festivalul Literaturii, organizat la Brest, eveniment la care autorul a fost deja invitat.

[slideshow_deploy id=’17636′]