”Aveți grijă că ne bagă în penal tânărul ăsta! O plângere de la un ziar e suficient”

               La o ședință a  Biroului Permanent PSD Hunedoara, de analiză și ”orientare în teren”, s-a iscat un adevărat scandal datorită atitudinii liderului tineretului social-democrat la nivel de județ, Dacian Ciodaru. Acesta a ”raportat” președintelui Laurențiu Nistor și membrilor BP că a contracarat criticile din ziare prin crearea unui virus care le blochează, lucru ce a iritat audiența și chiar pe Laurențiu Nistor, iar ședința a fost, în mare parte, o certă la vârf la care cei din teritoriu au asistat jenați…

download (1)De când conducerea județeană a vrut să-l impună la Petroșani ca președinte executiv pe pupila deputatului Laurențiu Nistor, obrăznicia tânărului Dacian Ciodaru, în vorbă și atitudine, a rupt zăgazul precum un prunc răsfățat…  S-a iscat o ceartă pe cinste în ședința BP-PSD chiar la vârf pornindu-se de la sarcina trasată președintelui TSD Hunedoara, pertoșăneanul Dacian Ciodaru, drept pentru care deputatul Resmeriță și alți vreo câțiva grei ai organizației au fi părăsit sala, conform informațiilor furnizate chiar de PSD-iști surprinși de situație.

Sarcina, trasată de președintele social democraților județeni, tânărului neliniștit era să mobilizeze tineri pentru a contracara criticile din presă prin comentarii postate pe site-urile ziarelor care-i înfiera. Doar că Dacian Ciodaru a încercat să-și liniștească șeful, sau poate a vrut să-l impresioneze, explicând că aceste materiale critice nu vor mai putea fi accesate de cititori pentru că a creat un virus care blochează ziarele în cauză și ca urmare problema este rezolvată.

download (2)Expunerea bravurii sale a făcut să izbucnească scandalul: ”Bravo, așa, învață-ne ilegalități. Crezi că ziariștii sunt proști?”; ”Dacă vroiam asta, angajam niște băieți pricepuți, dar ai făcut pe dracu! Îți arăt că și acum pot deschide ziarele alea”; ”Aveți grijă că ne bagă în penal tânărul ăsta! O plângere de la un ziar e suficient” etc., etc., au fost câteva apostrofări redate de PSD-iști. Ciodaru a iritat în așa măsură încât în favoarea lui a sărit deputata Natalia Intotero, care a încercat să-l potolească mai ales pe Cristian Resmeriță prin a-l acuza, dar fără să pronunțe nume, a spus că presei din Valea Jiului I se furnizează informații atât despre ea, cât și despre președintele organizației județene…

”Sigur colegii dumneavoastră ziariști, care v-au relatat, probabil că au vreo înregistrare din ședință și nu vă pot spune exact ce am spus. Ciodaru a vorbit întra-adevăr despre download (3)viruși pentru ziarele care critică PSD și am ripostat pentru că asta este ilegal, nu așa se face. Când vrei să contracarezi un material critic, vii cu argumente și demontezi acea critică, nu blochezi site-urile ziarelor. Și domnul președinte Nistor s-a supărat când a auzit ce face. E dovadă de imaturitate în ce a spus și cum procedează. La fel, dă dovadă de imaturitate și în alte situații de la Universitatea Petroșani. Și eu sunt criticat dar vin cu precizări și explicații pentru a clarifica situația…” – a  declarat deputatul Cristian Resmeriță, președinte executiv al PSD Hunedoara. Acesta a confirmat că la un moment dat a părăsit ședința datorită tensiunilor pornite de la liderul tineretului PSD-ist.

Ciodaru doctorat 2012Tot la adresa tânărului politician, care vine tare din urmă împins de protectori,  au apărut acuzații din partea unor doctoranzi nemulțumiți că Dacian Ciodaru este favorizat de Universitatea Petroșani pentru această specializare – doctorat. Aceștia au susținut că Dacian Ciodaru a fost admis FĂRĂ TAXĂ, în anul 2007, la
2007studiile pentru doctorat la specialitatea Ingineria Sistemelor avându-l ca și coordonator științific pe prof. univ. dr. ing. Emil Pop, acesta apare din nou ca admis la același doctorat, aceeași specializare în 2012, la BUGET, adică tot fără taxă, deși regulamentul nu permite acest lucru.

Existau informații că a fost dat afară de către coordonatorul științific pentru că nu se încadra în cerințele pentru obținerea acestui titlu, dar se pare că lucrurile stau mai rău, după cum a declarat chiar coordonatorul științific Emil Pop, dar nu s-a exprimat că l-ar fi dat afară, ci într-un mod absolut elegant că doctorandul… a renunțat.

download (4)”Doctoratul din 2007 l-a întrerupt, apoi a fost admis la cel din 2012, dar l-a întrerupt și pe acesta tot din motive de neîndeplinire a sarcinilor (s.n.) – a precizat prof. univ. dr. ing. Emil Pop, coordonator științific de doctorat specializarea Ingineria Sistemelor, UP.

”În mod normal, doctoratul fiind a treia formă de specializare după licență și master, se încadrează la categoria cu taxă. La fără taxă sunt admiși cei cu medii foarte bune, dar în nici un caz a doua oară nu poate fi bugetată această specializare, mai ales când este vorba de neîndeplinirea sarcinilor de studiu” – a declarat conducător de doctorat, prof. univ. dr. ing. Radu Sorin, de la Universitatea Petroșani.

download (5)Un alt cadru universitar ieșit din sistem spunea, exagerat după părerea noastră, că ”dacă Universitatea va scăpa de Ciodaru, va putea fi salvată această instituție de învățământ”. Haida, de! Dar cine e și ce poate face Dacian Ciodaru la UP?!

Faptul că în subordinea sa la departamentul administrativ al Universității Petroșani, ing. Dacian Ciodaru, în calitate de director general administrativ, are oameni cu înaltă calificare – doctor economist, doctor inginer economist, jurist economist etc. – dă de gândit și ridică, firesc, întrebarea: o fi un mic geniu în domeniu, dar care nu poate să-și desăvârșească pregătirea? Vom afla.

 

 

 

 

 

[slideshow_deploy id=’17330′]