Miron Cozma vrea să ajungă Preşedinte!

                        Gata cu sindicalismul. Miron Cozma vrea la Preşedinţie şi deja a şi făcut anunţul. Trebuie doar să aştepte organizarea de noi alegeri.

download (9)Fostul lider al minerilor din Valea Jiului a anunţat că va candida la Preşedinţie. Nu este o idee nouă, şi-a mai manifestat această dorinţă, dar a avut o serie de interdicţii chiar şi după ieşirea din penitenciar, acolo unde şi-a ispăşit pedeapsa pentru mai multe mineriade. „Da, sigur, voi candida la viitoarele alegeri, pentru că mi-am intrat în drepturi depline”, a declarat Miron Cozma pentru un post naţional de televiziune.

„Luceafărul huilei”, cum i se mai spunea în vremurile de glorie, pare să se fi plictisit în postura de pensionar şi vrea agitaţie. Proiectul cu televiziunea on – line nu a reuşit, iar postul a fost închis după doar vreo lună de funcţionare, din cauza unor nereguli de natură legislativă, iar Cozma ar vrea, din câte se vede, să revină în atenţia publicului. A stârnit fiori când a declarat, nu cu mult timp în urmă, că îi este dor de o mineriadă şi că ar vrea să scoată în stradă “armata poporului”. ”Da, nu glumesc, mi-e dor de o mineriadă. Vă spun, la modul sincer, că nu am de gând să las poporul ăsta pe mâna hoţilor şi bandiţilor. Păi, e posibil, domnule? Criza de acum din Grecia, de 1,6 miliarde de euro, produce disoluţie socială. În toată Grecia, cât e Grecia de mare, disoluţie socială pentru 1,6 miliarde de euro. Şi, la noi, un primar de sector ia 960 de milioane de euro, deci aproape un miliard, şi nu se întâmplă nimic? Deci, dacă Grecia avea acum 960 de milioane de euro, era salvată. Cât a luat şpagă un primar de sector la noi… Păi, suntem de râsul lumii. De aceea spun că mi-e dor de o mineriadă. (…) Am de gând să mă pregătesc şi să scot Armata Poporului. Nu vreau să las poporul ăsta să moară de foame şi hoţii să prospere. Nu e vorba de un nou partid cu numele Armata Poporului. Eu am partid (Partidul Social Democrat al Muncitorilor – PSDM), nu-mi mai trebuie altul. Efectiv, o să scot armata, oameni în stradă, ca să fiu mai concret”, a declarat Miron Cozma pentru ziarul “ring”.

Miron Cozma a ajuns la închisoare în februarie 1999, la finalul unui marș spre București, fiind arestat la Stoenești. El a fost condamnat prima data la începutul lui 1999 la 18 ani de închisoare, pentru violentele acțiuni din septembrie 1991, care s-au soldat cu trei morți și au dus la căderea guvernului Petre Roman. În decembrie 2003 a primit două noi condamnări, la zece, respectiv șapte ani de închisoare, pentru acțiunile din ianuarie și februarie 1999. Apoi a beneficiat de mai multe reduceri ale pedepsei înainte de a fi eliberat și apoi reîncarcerat de trei ori, din cauza deciziilor contradictorii ale mai multor instanțe.  În decembrie 2004, cu câteva zile înainte de finalul mandatului, Ion Iliescu l-a grațiat, în același timp cu alți 45 deținuți, măsură care a provocat critici vehemente. Decizia a fost  revocată câteva zile mai târziu.  În decembrie 2007, fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, a fost eliberat din penitenciar.

[slideshow_deploy id=’17217′]