Inconstienta: transport de minore intr-o remorcă neînregistrată

remo         Ieri, în jurul orei 14:20, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din  comuna Orăștioara de Sus, în timp ce conducea un tractor ce tracta o remorcă neînregistrată, în care transporta mai multe persoane pe DJ 705 A, în satul Grădiștea de Munte, din direcţia Grădiște spre Costești, s-a rupt dispozitivul de cuplare de la remorcă, iar o minoră în vârstă de 16 ani, din comuna Băcia și o alta în vârstă de 17 ani, din municipiul Deva, s-au dezechilibrat și au căzut din remorcă.

În urma accidentului a rezultat accidentarea ușoară a celor două minore, motiv pentru care, în cauză, a fost întocmit dosar penal.

 

 

[slideshow_deploy id=’13842′]