Paşi mărunți în dosarul atentatorilor cu bombă

 

               Doi indivizi care erau să schilodească o femeie nevinovată din Petroşani, după ce i-au trimis o carte prin poştă în care era ascuns un dispozitiv exploziv improvizat, au fost trimişi în judecată de către procurori. Cel care a confecţionat bomba artizanală a mai avut şi alte ţinte. Dosarul se află pe rolul Tribunalului Teleorman şi chiar dacă judecata pe fond a început anul trecut, inculpaţii fac tot posibilul să lungească procesul. Unul dintre complicii atentatorului a obţinut chiar control judiciar.

images (1)

Magistraţii încearcă să facă paşi în judecarea celor doi indivizi care au terorizat mai multe persoane cărora le-au trimis dispozitive artizanale explozive, însă inculpaţii au reuşit să tergiverseze procesul. La termenul trecut a lipsit dosarul de judecată, nerestituit la timp de Curtea de Apel Bucureşti unde s-a judecat o contestaţie depusă de Alin Bîţică. De altfel individul a contestat tot ce s-a putut, a ridicat o serie de excepţii şi a cerut chiar anularea mandantului său de arestare. Un nou termen are loc marți în dosar, când este aşteptat la Tribunalul Teleorman atât atentatorul cât şi dosarul. Atentatul cu bombă de la Petroşani a fost pus la cale de Daniel Mocanu, ginerele femeii rănite, acesta dorind să se răzbune pe soţia lui. Femeia l-a părăsit din cauza comportamentului său violent şi s-a mutat la Petroşani. I-a trimis un colet dar a fost ridicat şi deschis de mama ei.

Conform poliţiştilor din Petroşani, pachetul a fost trimis de la Oficiul Poştal 6 Bucureşti, în data de 27 decembrie 2011, şi a fost ridicat de la Oficiul Poştal 2 Petroşani, în data de 29 decembrie 2011. În pachet, care a fost transportat în regim de scrisoare, se afla o carte (Mizerabilii Volumul II – n.r.), legată cu şnur, iar în momentul în care femeia a deschis coletul, acesta a explodat. „Când s-a desfăcut şnurul s-a produs o explozie care a afectat partea vătămată care a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Petroşani cu arsuri în zona feţei. În urma cercetărilor poliţiştii au stabilit că este vorba de un dispozitiv pirotehnic confecţionat artizanal pe bază de amestec pirotehnic cu iniţiere electrică”, au declarat anchetatorii. Potrivit poliţiştilor, în carte s-a aflat un amestec de praf de puşcă cu cioburi, dispozitivul fiind alimentat cu o baterie de nouă volţi. Bomba artizanală a fost confecţionată însă de un alt individ, Alin Bîţică, iar acesta s-a răzbunat asemănător şi pe fosta lui soţie punându-i material explozibil sub maşină. ”Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală şi tentativă la vătămare corporală, a două infracţiuni de nerespectarea regimului materiilor explozive, precum şi a trei infracţiuni de distrugere (faţă de care s-a solicitat instanţei de judecată înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestarea preventivă. Alin Bîţică este acuzat de procurori că a confecţionat dispozitive artizanale cu care a incendiat trei maşini şi a rănit un bărbat cu un colet-bombă.

 

[slideshow_deploy id=’17636′]